Antreprenorul Andrei Nistor este nominalizarea USR pentru funcţia de prefect al Capitalei. ”Cred cu tărie că prefectul Capitalei trebuie să fie un garant al respectării legii şi un sprijin real pentru cetăţeni, dar şi un lider care să înţeleagă specificul regiunii Bucureşti-Ilfov”, a declarat Nistor.
”Uniunea Salvaţi România (USR) filiala Bucureşti anunţă nominalizarea domnului Andrei Nistor pentru funcţia de prefect al Capitalei. Andrei Nistor este antreprenor din 2007, obişnuit să construiască proiecte de la zero şi să le dezvolte cu perseverenţă şi creativitate”, anunţă USR, duminică, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citaate, în plan politic, Andrei Nistor s-a alăturat USR în 2016, convins că politica poate fi făcută altfel, cu oameni cinstiţi şi dedicaţi. A condus filiala locală Popeşti-Leordeni, iar ulterior filiala judeţeană USR Ilfov între 2019 şi 2025. Din 2020 este consilier local, unde s-a implicat constant pentru mai multă transparenţă, pentru modernizarea administraţiei şi pentru o reprezentare autentică a comunităţii.
”Nominalizarea sa pentru funcţia de prefect al Capitalei reflectă viziunea USR privind reorganizarea administrativ-teritorială a României. Mai bine de jumătate dintre locuitorii Ilfovului au buletin de Bucureşti, muncesc în Capitală şi îşi duc viaţa în cadrul acestei zone metropolitane unitare. Este momentul pentru un prefect care înţelege exact legătura administrativă Bucureşti–Ilfov, iar experienţa lui Andrei Nistor îl recomandă pentru acest rol”, arată USR.
”Cred cu tărie că prefectul Capitalei trebuie să fie un garant al respectării legii şi un sprijin real pentru cetăţeni, dar şi un lider care să înţeleagă specificul regiunii Bucureşti–Ilfov. Am construit proiecte de la zero în mediul privat şi am demonstrat în administraţia locală că pot aduce transparenţă şi soluţii moderne. Vreau să pun această experienţă în slujba bucureştenilor şi să contribui la o administraţie mai eficientă, mai corectă şi mai aproape de oameni”, a afirmat Andrei Nistor.
Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord pe împărţirea prefecturilor, PSD urmând să cedeze trei prefecturi pentru USR, printre care şi Capitala, afirmau surse politice. USR ar fi trebuit să numească 9 prefecţi, conform algoritmului din coaliţia din guvernare. Însă Dominic Fritz şi Sorin Grindeanu au ajuns la un acord: USR să primească mai puţine prefecturi, dar mai multe posturi de secretar de stat. Astfel, înainte de Congres, Sorin Grindeanu şi-a păstrat prefecţii în judeţele conduse de social-democraţi. Iar USR îşi consolidează puterea acolo unde are primari (Timişoara şi Bacău) plus principalul bazin electoral - Bucureşti. În plus, USR va avea 13 secretari de stat în ministere cu greutate, printre care: Justiţie, Finanţe, Fonduri Europene, Sănătate sau Muncă.
Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord pe împărţirea prefecturilor. Conform algoritmului politic, PSD şi PNL ar fi trebuit să cedeze 9 funcţii de prefect pentru USR. Cele două partide şi-au împărţit prefecţii încă din 2021, când au început să guverneze împreună. Iar UDMR, în decembrie 2024, a intrat la guvernare cu această condiţie: să poată numi prefecţi în patru judeţe dominate de comunitatea maghiară: Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare.
În urma negocierilor, liderul PSD Sorin Grindeanu şi preşedintele USR Dominic Fritz au ajuns la un compromis: PSD să rămână cu mai mulţi prefecţi, iar USR să primească la schimb mai multe posturi de secretar de stat. Astfel, PSD a cedat în final trei prefecturi: Bacău, Timiş şi Bucureşti. Bacăul este condus de primarul USR Lucian Stanciu Viziteu, în timp ce primarul Timişoarei e chiar preşedintele partidului Dominic Fritz. De altfel, cei doi sunt singurii primari de reşedinţă de judeţ pe care îi are USR. În plus, partidul a mai obţinut şi prefectura Capitalei, deţinută în acest moment de Mugur Toader, fost primar al Sectorului 2. Toader este fratele Rodicăi Nassar, aflată la al şaselea mandat de parlamentar PSD. De asemenea, USR a primit şi prefectura Botoşani, judeţ condus de liberalul Valeriu Iftime, unul dintre apropiaţii premierului Ilie Bolojan. În concluzie, USR va conduce patru prefecturi în loc de nouă, cât i s-ar fi cuvenit.
În schimb, USR va avea 13 secretari de stat, mai mult decât ponderea din coaliţie. Astfel, partidul condus de Dominic Fritz va avea câte un secretar de stat la Justiţie şi Finanţe, ministere care avizează orice proiect de lege sau de hotărâre care ajunge pe masa Guvernului. Tot câte un secretar de stat va trimite la Sănătate, Dezvoltare şi Muncă şi Fonduri Europene. De asemenea, USR va numi doi secretari de stat la Mediu şi trei la Ministerul Economiei, care mai cuprinde Digitalizare, Antreprenoriat şi Turism. Ministerul Economiei este condus de Radu Miruţă, membru USR.
În acest moment, USR mai numără un sectar de stat la Transporturi: Horaţiu Cosma, unul dintre apropiaţii lui Cătălin Drulă. Plus Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt al partidului, care ocupă şi funcţia de secretar de stat la cabinetul vicepremierului Ionuţ Moşteanu. În total, 13 secretari de stat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.