Senatul a adoptat luni moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Agriculturii Adrian Oros, intitulată „Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros“.Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a criticat, politicile PSD în domeniul agriculturii şi a spus că în aceste vremuri dificile România s-a situat la cel mai înalt nivel în privinţa atragerii de fonduri europene. Moţiunea a înregistrat 68 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” şi cinci abţineri. Deşi în textul moţiunii se cere demisia ministrului, rolul moţiunii este de a prezenta o poziţie legată de o anumită problemă de politică externă sau internă, fără alte consecinţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

UPDATE - Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, în plenul Senatului, după citirea moţiunii simple iniţiată de PSD, intitulată „Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros“, că timp de 22 de ani, agriculturii româneşti i-a fost impus modelul statelor subdezvoltate.

”Timp de 22 de ani aţi impus agriculturii româneşti, modelul statelor subdezvoltate. Aţi adus-o la contraperformanţa de a exporta materie primă, implicit subvenţii  şi să importăm masiv produse procesate  cu valoare adăugată mare. Afirmaţia potrivit căreia România a redevenit grânarul Europei este una mincinoasă. România renunţă la aceste politici de doi bani şi îşi propune să devină hambarul Europei. Faptul că producţiile au fost mari s-a datoat exclusiv investiţiilor şi muncii fermierilor şi condiţiilor climatice favorabile şi nu politicilor PSD. În 3 ani de zile aţi adus România la un deficit comercial de 1,2 miliarde de euro referitor la produsele agroalimentare. Într-o ţară care se mândreşte cu producţiile record de grâu, produsele de brutărie, patiserie şi  biscuiţi au ajuns în ultimii ani pe locul doi în topul importurilor  agroalimentare, după carnea de porc pe care o achiziţionăm masiv din Spania şi alte state europene, destinaţia de livrare a porumbului românesc. Datorită modului bolnăvicios în care aţi păstorit voi agricultura românească, România pierde anual un miliard de euro. Au câştigat exportatorii de cereale şi  animale vii, au câştigat importatorii de alimente procesate şi au pierdut românii”, a declarat Oros.

Ministrul Agriculturii afirmă că plăţile pentru fermieri s-au ridicat la 211 milioane euro faţă de 136 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019

”Deşi acum România traversează o perioadă dificilă în primele patru luni ale anului, niveul absorbţiei de fonduri europene s-a situat la cel mai înalt nivel, comparativ cu anii anteriori. În primele patru luni ale anului 2020, plăţile efective pentru fermieri s-au ridicat la 211 milioane euro faţă de 136 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019”, a mai declarat Oros.

Ministrul Oros a mai precizat că au fost alocaţi 43 milioane euro pentru programul ”Micul fermier” şi că pentru prima dată beneficiarii vor primi 50 hectare în arendă sau concesiune.

De asemenea, Oros a mai declarat că va continua ”Programul Tomata”, termenul limită era 15 mai, iar anul acesta s-au înscris 17.900 de producători, faţă de doar 15.000 înscrişi anul trecut.

Ministrul Adrian Oros a mai acuzat PSD că a umplut ţara de pestă porcină africană, prezentând o hartă cu suprafaţa pe care s-a întins această boală, în ţară.

”Aţi umplut ţara de pestă, aţi despăgubit animale neidentificate sau identificate după moarte. Din această cauză nu aţi primit niciun ban de la Comisia Europeană pentru despăgubiri. Noi, în ianuarie am reuşit să aducem în ţară 16 milioane de euro pentru despăgubiri la pesta porcină africană promiţând Comisiei corectarea prostiilor voastre. Aţi lăsat un Ordin în care aţi spus că ţăranii pot să crească maxim 5 porci în gospodărie”, a mai declarat Oros.

Pe parcursul a şapte din cele 27 de pagini ale moţiunii, PSD îşi prezintă ceea ce consideră a fi realizările guvernării social-democrate, subliniind că, ”din păcate, agricultura românească a intrat în 4 noiembrie 2019 pe mâna leneşilor şi a incompetenţilor”.

"Încă din primele zile ale instalării ministrului Oros la cârma Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, bâlbele şi ezitările au apărut, generând permanent confuzie în rândul agricultorilor români, dar şi al consumatorilor de produse româneşti", acuză semnatarii moţiunii.

Ministrul Oros este criticat inclusiv pentru că a fost fotografiat pe câmp purtând mască şi mănuşi.

”Sunteţi primul ministru al Agriculturii care păşeşte pe pământul României cu mănuşi în mână. Nu aţi vrut să vă murdăriţi? Să vă fie ruşine!!! Virusul COVID 19 nu se dezvoltă pe cernoziomul românesc. Ca veterinar, ar trebui să fiţi mai informat”, se arată în textul moţiunii.

Ministrului Agriculturii i se reproşează ”declaraţii politice deplasate, management defectuos, lipsa de viziune, înşelarea încrederii producătorilor agricoli, luarea de decizii deplasate, frica de responsabilitate”. 

”Prin aceasta moţiune simplă dorim nu doar să atenţionăm românii cu privire la pierderile incomensurabile din această perioada din agricultură, cât şi la incompetenţa actualului ministru Oros. În consecinţă, cerem demiterea imediată a acestuia", conchid autorii moţiunii simple.

 

ŞTIREA INIŢIALĂ - Pe parcursul a şapte din cele 27 de pagini ale moţiunii, PSD îşi prezintă ceea ce consideră a fi realizările guvernării social-democrate, subliniind că, ”din păcate, agricultura românească a intrat în 4 noiembrie 2019 pe mâna leneşilor şi a incompetenţilor”.

"Încă din primele zile ale instalării ministrului Oros la cârma Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, bâlbele şi ezitările au apărut, generând permanent confuzie în rândul agricultorilor români, dar şi al consumatorilor de produse româneşti", acuză semnatarii moţiunii.
 
Ei definesc ziua de 26 noiembrie 2019 drept o zi neagră, fiind ziua în care Adrian Oros „a cedat cu mare largheţe peste 1.000 de milioane de lei la rectificarea bugetară”, bani necesari fermierilor, dar şi ziua în care un vapor încărcat cu 15.000 de oi s-a scufundat în Portul Midia, iar ministrul, deşi medic veterinar, ”nu a generat nicio acţiune săptămâni întregi”.
În opinia lor, ministrul Oros a demonstrat lipsă de viziune, nu s-a implicat în dezvoltarea sectorului agricol şi a blocat programele iniţate de PSD. Semmnatarii moţiunii îi mai reproşează lui Oros lipsa oricărei strategii în condiţiile secetei care afectează agricultura, dar şi faptul că numeroşi români au plecat la munci agricole în străinătate în condiţiile în care în ţară este nevoie de forţă de muncă.
 
Ministrul Oros este criticat inclusiv pentru că a fost fotografiat pe câmp purtând mască şi mănuşi.
”Sunteţi primul ministru al Agriculturii care păşeşte pe pământul României cu mănuşi în mână. Nu aţi vrut să vă murdăriţi? Să vă fie ruşine!!! Virusul COVID 19 nu se dezvoltă pe cernoziomul românesc. Ca veterinar, ar trebui să fiţi mai informat”, se arată în textul moţiunii.
Ministrului Agriculturii i se reproşează ”declaraţii politice deplasate, management defectuos, lipsa de viziune, înşelarea încrederii producătorilor agricoli, luarea de decizii deplasate, frica de responsabilitate”
” Prin aceasta moţiune simplă dorim nu doar să atenţionăm românii cu privire la pierderile incomensurabile din această perioada din agricultură, cât şi la incompetenţa actualului ministru Oros. În consecinţă, cerem demiterea imediată a acestuia", conchid autorii moţiunii simple.
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.