Liderul PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş, crede că şi rezultatul de la primul tur al alegerilor prezidenţiale arată că PSD se duce spre istorie. El crede că USR şi PLUS au un destin comun şi vor câştiga alegerile parlamentare de anul viitor. Candidatul Alianţei electorale "Un Om", Mircea Diaconu, a afirmat, duminică seară, după publicarea rezultatelor exit-poll-urilor, că le mulţumeşte celor "puţini" care "au preferat prin vot un preşedinte nepartizan, un preşedinte independent, un preşedinte al tuturor românilor". "Mai am un singur lucru de zis (...) - şi mâine e o zi, aşa cum spunea Scarlet O'Hara", a spus Diaconu. Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP), Theodor Paleologu, crede că rezultatul pe care l-a obţinut la alegerile prezidenţiale este unul bun, în contextul în care nu a existat dezbatere electorală. El consideră că de la acest rezultat se poate clădi pentru viitor. La rândul său, europarlamentarul Traian Băsescu spune că în mod categoric în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va susţine candidatul dreptei, Băsescu criticând PSD despre care spune că, în condiţiile în care a majorat salarii şi pensii, a ajuns la scorul PDL care a tăiat salariile bugetarilor. Pe de altă parte, primarul din Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, duminică seară, că "e inacceptabil în trei ani să-ţi dărâmi trei guverne şi să mai ai pretenţia să câştigi şi prezidenţialele". La rândul său, şeful CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a spus că PSD a avut "o problemă de imagine". "O să punem umărul să avem o conducere care să nu mai aibă problemele pe care le-am avut", a spus el. Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a afirmat că social-democraţii şi-au atins scopul, în condiţiile în care PSD este cel mai "demonizat şi înjurat partid din ultimii 30 de ani".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Mircea Diaconu: Mai am un singur lucru de zis - şi mâine e o zi

Candidatul Alianţei electorale "Un Om", Mircea Diaconu, a afirmat, duminică seară, după publicarea rezultatelor exit-poll-urilor, că le mulţumeşte celor "puţini" care "au preferat prin vot un preşedinte nepartizan, un preşedinte independent, un preşedinte al tuturor românilor". "Mai am un singur lucru de zis (...) - şi mâine e o zi, aşa cum spunea Scarlet O'Hara", a spus Diaconu.

"Le mulţumesc foarte mult celor, puţini, care au preferat prin vot un preşedinte nepartizan, un preşedinte independent, un preşedinte al tuturor românilor. Mai am un singur lucru de zis (...) - şi mâine e o zi, aşa cum spunea Scarlet O'Hara - şi v-aş ruga tare mult, cineva care ştie cine a fost această femeie, doamnă, să îi spună şi domnului Iohannis", a afirmat Mircea Diaconu.

Întrebat pe cine susţine în turul doi, el a răspuns: "Eu nu văd nimic că plouă", iar la insistenţele jurnaliştilor a spus: "Pe nimeni".

"Când zici nimeni, e un gol. Pentru că e nimeni. Deci în varianta care se prefigurează, mă tem că pe nimeni. Eu personal n-am să votez pe nimeni, exact din motivul pentur care am ieşit exact pe treptele acestea, în urmă cu nu mai ştiu câte zile, 25 august cred că era, exact pentru că ofertele acestor domn/doamnă sunt eminamente politice, armate de partid, cu şefii lor de partid în faţă, unul dintre ei va fi preşedinte, urmând să continue războiul, cum am şi văzut, cu cealaltă parte. Deci pace în România nu va fi, din păcate", a mai spus Diaconu.

UPDATE - Paleologu: Rezultatul obţinut este bun în contextul în care nu am avut dezbatere în campania electorală

Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP), Theodor Paleologu, crede că rezultatul pe care l-a obţinut la alegerile prezidenţiale este unul bun, în contextul în care nu a existat dezbatere electorală. El consideră că de la acest rezultat se poate clădi pentru viitor.

“Rezultatul obţinut este bun în contextul în care nu am avut dezbatere în această campanie, în care am avut o criză de guvern, cred că este un rezultat foarte bun de la care se poate clădi pentru viitor, este evident că forţa care s-a exprimat în aceste alegeri va constitui un ferment inconturnabil în reclădirea dreptei şi a centrului în România. Pledez în continuare pentru o largă coaliţie a forţelor de dreapta şi de centru”, a declarat Paleologu, după închiderea secţiilor de votare şi după anunţarea rezultatelor exit-poll-ului CURS - Avangarde.

Paleologu a afirmat că deocamdată nu va exprima niciun consemn de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, precizând însă că nu va vota pentru PSD, dar că aşteaptă ca Iohannis să participe la o dezbatere cu Viorica Dăncilă şi atunci îşi va spune punctul de vedere în acest sens.

“Nu consider că sunt stăpânul voturilor mele, aşadar, pentru moment nu exprim niciun consemn de vot, evident nu se pune sub nicio formă problema de a vota pentru PSD, întotdeaunaam combătut PSD-ul, dar aştept din partea preşedintelui Iohannis, din partea candidatului Iohannis de fapt, să dea un semne de minim respect faţă de cetăţeni şi să participe la dezbatere şi când voi vedea dezbaterea dintre domnul Iohannis şi doamna Dăncilă voi  aviza, îmi voi spune punctul de vedere. Sunt mândru însă de aceste voturi, de voturile celor care m-au susţinut în această campanie, astăzi, în zilele trecute”, a mai afirmat Paleologu.

UPDATE - Băsescu, întrebat dacă în turul doi va susţine candidatul dreptei: „Categoric da!”/ PSD, în condiţiile în care au mărit salarii, au mărit pensii, au ajuns la rezultatul la care am ajuns eu anunţând reducerea salariilor

Europarlamentarul Traian Băsescu spune că în mod categoric în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va susţine candidatul dreptei, Băsescu criticând PSD despre care spune că, în condiţiile în care a majorat salarii şi pensii, a ajuns la scorul PDL care a tăiat salariile bugetarilor.

Întrebat duminică seară, într-o emisiune la România TV, dacă în turul doi va susţine candidatul dreptei, Traian Băsescu a răspuns: „Categoric da!”.

Fostul preşedinte al României a criticat PSD, sunând că acest partid nu a ştiut să gestioneze capitalul electoral pe care l-a avut.

”Uitaţi-vă la PSD, au primit 46% încredere. Nu au ştiut ce să facă cu acele procente. (...) În condiţiile în care au mărit salarii, au mărit pensii, au ajuns la rezultatul la care am ajuns eu anunţând reducerea salariilor. Cum e posibil: câtă lipsă de capacitate de a lucra, ca partid politic, să ai? Dar nu aş plânge PSD-ul, eu m-aş asigura să o putere de dreapta probabil va fi mai exigentă cu cheltuirea banilor în domeniul social  dar va îndrepta resursa către investiţii eu sper că vor reuşi să facă un echilibru, pentru că nimeni nu spune că nu trebuiau mărite pensiile sau salariile”, a mai afirmat Traian Băsescu.

UPDATE - Ponta: Nu mai poţi să stai tot timpul să te bazezi pe faptul că dai bani la primari de comune şi ei scot nişte oameni în vârstă la vot şi alea-s voturile de stânga

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, susţine că votul de la primul tur al alegerilor prezidenţiale se va repeta şi la alegerile de anul viitor, el susţinând că partidele de stânga din România trebuie să schimbe modul de a face politică, Ponta susţinând că „nu mai poţi să stai tot timpul să te bazezi pe faptul că dai bani la primari de comune şi ei scot nişte oameni în vârstă la vot şi acelea sunt voturile de stânga”.

„Eu cred că practic şi anul viitor acest rezultat se va păstra. Din păcate acum PSD-ul nu este în stare să schimbe ceva cu adevărat. Şi atunci va trebui, nu PSD-ul, pentru că din păcate numele de PSD se leagă de Dragnea, de cei pe care-i vedeţi, ci stânga trebuie în următorii patru cinci ani să se schimbe cu adevărat să se adapteze la ceea ce vrea o nouă generaţie, la ce vor oamenii din oraşele mari. Haideţi să vedem votul de la Bucureşti. Nu mai poţi să stai tot timpul să te bazezi pe faptul că dai bani la primari de comune şi ei scot nişte oameni în vârstă la vot şi alea-s voturile de stânga. Nu-i aşa!”, a declsarat Ponta,după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, care o plasează pe Viorica Dăncilă, candidatul PSD, pe locul al doilea, la mare distanţă de Klaus iohannis, care are 39%.

Ponta a spus că stânga are patru ani „în care să facă curăţenie” şi să promoveze noi lideri şi o nouă politică.

„Când a venit dreapta, a venit doar pe ”Jos PSD”, cum văd că face şi domnul Iohannis. Eu nu am înţeles din discursul domnului Iohannis altceva decât jos PSD (...) după care când au guvernat, au guvernat foarte prost”, a mai afirmat liderul Pro România.

UPDATE - Cioloş: Rezultatul din această seară arată că PSD se duce spre istorie

Liderul PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş, crede că şi rezultatul de la primul tur al alegerilor prezidenţiale arată că PSD se duce spre istorie. El crede că USR şi PLUS au un destin comun şi vor câştiga alegerile parlamentare de anul viitor.

Cioloş a declarat la scurt după închiderea secţiilor de votare din ţară, că acest rezultat al exit-poll-urilor arată că Alianţa USR-Plus este una dintre principalele forţe politice ale ţării.

“În primul rând rezultatul din această seară pe care îl vom ştii mai concret mâine dovedeşte că Alianţa USR – Plus este una dintre principalele forţe politice ale ţării şi datorită dumneavoastră celor care v-aţi mobilizat la vot suntem în măsură să putem promite că vom fi acolo la modernizarea României, nu suntem decât la jumătatea drumului cu aceste alegeri prezidenţiale încă totul se joacă pentru că ceea ce aţi văzut aici nu ia în considerare rezultatul votului din diasporă şi nu ia în considerare ceea ce încă se votează, dar oricum suntem de la jumătatea drumului şi noi suntem convinşi cu ceea ce am obţinut la europarlamentare şi acum la prezidenţiale, că Alianţa USR-Plus poate să câştige anul viitor la ocale şi la parlamentare şi cu siguranţă Alianţa USR - Plus va fi cea care va aduce aerul de modernizare României”, a afirmat Cioloş.

El crede că şi rezultatul din această seară arată că PSD se duce spre istorie.
“PSD-ul e, şi rezultatul din această seară arată, PSD se duce spre istorie şi sunt convins că Plus şi USR au un destin comun, că vor şti să construiască acest destin comun, că vor şti să construiască pe încrederea pe care ne-aţi acordat-o”, a mai afirmat liderul PLUS.

Cioloş l-a felicitat pe Dan Barna pentru modul cum a făcut campania electorală.

“Vreau să îi mulţumesc deja de acum Dan Barna pentru modul în care a făcut campanie, prezenţa printre oameni, asta e ceea ce vă propunem, un dialog, deschis direct, concret,  vom continua în acest fel şi sunt convins că prin ceea ce se va întâmpla în următoarele ore vom ştii să mergem înainte şi  vom învăţa din lecţia pe care ne-aţi oferit-o mobilizându-vă la vot în aceste zile”, a precizat Cioloş.

El le-a cerut colegilor aflaţi în secţiile de votare să fie atenţi la numărarea voturilor.

“Vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în această campanie şi să îi rog pe colegii care sunt în secţiile de vot să fie foarte atenţi la ceea ce se va întâmpla în următoarele ore pentru că asta e în democraţie totul se joacă până la numărarea ultimului vot”, a explicat Dacian Cioloş.

Primarul PSD din Buzău: E inacceptabil în trei ani să-ţi dărâmi trei guverne şi să mai ai pretenţia să câştigi şi prezidenţialele

Primarul din Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, duminică seară, că "e inacceptabil în trei ani să-ţi dărâmi trei guverne şi să mai ai pretenţia să câştigi şi prezidenţialele". La rândul său, şeful CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a spus că PSD a avut "o problemă de imagine". "O să punem umărul să avem o conducere care să nu mai aibă problemele pe care le-am avut", a spus el. Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a afirmat că social-democraţii şi-au atins scopul, în condiţiile în care PSD este cel mai "demonizat şi înjurat partid din ultimii 30 de ani".

Senatorul PSD de Buzău Lucian Romaşcanu a declarat că rezultatul de duminică este unul "slab în comparaţie cu ce a făcut PSD până acum", dar totuşi este mulţumitor că social-democraţii au reuşit să-şi trimită candidatul în turul doi.

"S-a închis o zi complicată şi o etapă complicată. Am reuşit totuşi să ne îndeplinim ce am spus, să avem candidat în turul doi. E un rezultat slab comparând cu ce a făcut PSD înainte, e totuşi un rezultat care ne bucură si ne arată un început de reconstrucţie a încrederii oamenilor în PSD.  Ne-am îndeplinit scopul, în condiţiile în care partid mai demonizat şi înjurat decât PSD nu cred că a mai existat în ultimii 30 de ani. Dincolo de această adversitate artificial creată, am reuşit să dovedim că ne putem mobiliza şi sunt convins că Buzăul va arăta că vom avea unul dintre cele mai bune rezultate din ţară”, a declarat senatorul Lucian Romaşcanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.