Primăria Constanţa a invalidat peste 6.000 de semnături din cele aproape 19.000 acordate în cadrul campaniei "Fără penali în funcţii publice", printre motivele acestei decizii aflându-se faptul că numele sau codul numeric personal erau eronate ori incomplete, persoana respectivă avea domiciliul în altă localitate sau actele de identitate erau expirate. USR a anunţat, luni seară, pe Facebook, că va da în judecată Primăria Constanţa după ce această instituţie a invalidat peste 6.000 de semnături acordate în cadrul campaniei "Fără penali în funcţii publice".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 21:20 - USR spune că va da în judecată Primăria Constanţa

USR spune că va da în judecată Primăria Constanţa după ce această instituţie a invalidat peste 6.000 de semnături acordate în cadrul campaniei "Fără penali în funcţii publice".

USR susţine că munca membrilor şi voluntarilor care au sprijinit această iniţiativă a fost ştearsă cu buretele de administraţia PSD.

USR Constanţa a postat, marţi seara, pe pagina sa de Facebook, un mesaj legat de anunţul Primăriei Constanţa de invalidare a peste 6.000 de semnături acordate în cadrul campaniei "Fără penali în funcţii publice".

"Primăria Constanţa a invalidat semnăturile a peste 6.000 de constănţeni. Dorinţa a peste 6.000 de cetăţeni de a trăi într-o ţară care să nu fie condusă de infractori a fost ştearsă din pix de funcţionarii de la Evidenţa Populaţiei. Munca membrilor USR Constanţa, a voluntarilor, speranţa celor care au sprijinit iniţiativa au fost şterse cu buretele de administraţia PSD. Comitetul de Iniţiativă al #Farapenali va da în judecată Primăria Constanţa", se arată în mesajul transmis de USR Constanţa.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, la sfârşitul lunii august, Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanei a primit 18.990 de semnături pentru atestarea calităţii de cetăţean cu drept de vot şi a domiciliului susţinătorilor iniţiativei "Fără Penali în funcţii publice".

Conform Legii 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, atestarea calităţii de cetăţean cu drept de vot şi a domiciliului susţinătorilor se face prin verificarea listei de susţinători.

"Astfel, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 189/1999 au fost atestate 12.715 persoane, restul de 6.275 de semnături fiind invalidate din următoarele motive: nume şi prenume eronate sau incomplete; adresa de domiciliu/reşedinţa incompletă sau persoane cu domiciliul în altă localitate; cod numeric personal incomplet sau eronat; seria şi numărul actelor de identitate eronate sau expirate anterior datei listei", se arată în comunicatul Primăriei Constanţa.

Sursa citată mai precizează că atestarea semnăturilor a fost făcută de funcţionarii publici din cadrul Primăriei municipiului Constanţa cu bună credinţă şi responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.