Preşedintele Klaus Iohannis spune că nu a avut o discuţie cu liderul USR, Dan Barna, despre formarea unei majorităţi parlamentare de către PNL şi USR, preşedintele spunând că va discuta pe această temă după al doilea tur de scrutin, indiferent care va fi rezultatul. Iohannis reafirmă că nu are "nicio problemă nici în civil, nici în penal" în ceea ce priveşte casele sale. El precizează că va susţine organizarea de alegeri anticipate, dacă va fi reales, spunând că acestea sunt cea mai bună soluţie pentru situaţia politică actuală. Iohannis afirmă că lupta anticorupţie este necesară şi importantă, iar el a lăudat activitatea DNA şi va continua să facă acest lucru. Întrebat despre numirea ca premier a lui Dăncilă, preşedintele a afirmat că aceasta e o megadezamăgire şi că acum îi pare rău. El a mai spus că Vasilica Viorica Dăncilă a fost parte activă a tuturor mârlăniilor PSD-iste şi se aşteaptă să fie tratată cu respect, "ca şi când ar fi apărat democraţia şi pe români". A fost cel mai prost rezultat al PSD din primul tur din ultimii 30 de ani, a declarat preşedintele, spunând că alegerile au însemnat o victorie pentru el şi o înfrângere pentru PSD. Preşedintele Klaus Iohannis spune că se consideră preşedintele tuturor românilor, inclusiv al celor care votează PSD şi susţine că lupta sa nu este împotriva votanţilor de stânga, ci împotriva partidului PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Iohannis, despre DNA: Lupta anticorupţie e necesară şi importantă. Dacă au fost abateri acolo, atunci aceste lucruri nu mi se aduc mie la cunoştinţă

UPDATE - Iohannis spune că se consideră preşedintele tuturor românilor, inclusiv al celor care votează PSD şi susţine că lupta sa nu este împotriva votanţilor de stânga, ci împotriva partidului PSD.

"Eu am spus că vreau România fără PSD. Asta înseamnă că vreau România fără politicieni PSD în funcţii de conducere în stat. Nu înseamnă în niciun caz că sunt împotriva votanţilor PSD. E treaba fiecăruia cum votează, este dreptul fiecărui român să voteze cu un partid sau altul. Eu îi respect şi pe votanţii mei şi pe votanţii altora, iar lupta politică pe care o duc nu este împotriva votanţilor sau simpatizanţilor PSD, sau războiul politic pe care-l duc este împotriva partidului PSD şi aici trebuie să facem diferenţe foarte, foarte clare. Şi cred că am dovedit în aceşti cinci ani că sunt preşedintele tuturor românilor, dar nu al tuturor politicienilor din România”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri seară, în conferinţa de presă.

Acesta a precizat că se consideră preşedintele tuturor românilor şi că, în opinia sa, a demonstrat acest lucru prin acţiunile sale din mandatul care se încheie.

"Eu sunt împotriva politicienilor PSD care au încercat să ducă România într-o catastrofă, dar nu sunt împotriva votanţilor de stânga care îşi exprimă o opţiune, chit că nu cred că ei s-au aşteptat la acest PSD”, a adăugat şeful statului.

UPDATE - Iohannis susţine că, dacă va fi reales, nu va mai numi prim-ministru de la PSD, afirmând însă că nu crede că PSD va mai deţine majoritate parlamentară "în viitorul previzibil".

"M-am învăţat minte. Nu cred că PSD-ul în viitorul previzibil va mai dispune de o majoritate în Parlament. Am spus că nu o să mai desemnez prim ministru de la PSD în mandatul meu şi asta este", a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Iohannis a explicat şi afirmaţia sa - "am decis să dau PSD-ului încă o şansă": "Aşa a fost situaţia parlamentară atunci şi chiar dacă nu ne convine, trebuie să respectăm jocul democratic".

UPDATE - Iohannis a declarat miercuri, în conferinţa de presă susţinută la sediul PNL, că dacă Viorica Dăncilă s-ar afla în sală, nu ar întreba-o nimic, iar mesajul său pentru electoratul PSD este ”E bine aşa? Nu. Atunci alege, te rog, Iohannis!”.

Întrebat care ar fi întrebarea pe care i-ar adresa Vioricăi Dăncilă, dacă s-ar afla în sală, Iohannis a răspuns: "Vi se pare arogant dacă spun că n-aş întreba-o nimic?".

Legat de ce ar transmite electoratului PSD, preşedintele a replicat: ”Dragă electorat PSD-ist, e bine aşa? Nu. Atunci alege, te rog, Iohannis”.
În conferinţa de presă organizată miercuri seară,la sediul PNL, Iohannis a lansat un atac dur la adresa lui Dăncilă şi a PSD.

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis spune că nu a avut o discuţie cu liderul USR, Dan Barna, despre formarea unei majorităţi parlamentare de către PNL şi USR, preşedintele spunând că va discuta pe această temă după al doilea tur de scrutin, indiferent care va fi rezultatul.

"Nu am avut această discuţie pentru că acum mă concentrez pe pregătirea campaniei în turul doi. Voi avea negreşit această discuţie după alegeri, indiferent cum se termină alegerile - sper că bine pentru mine -, vom avea o astfel de discuţie şi ne vom pregăti pentru următorul pas", a afirmat Klaus Iohannis, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă a discutat cu liderul USR, Dan Barna, despre o viitoare colaborare PNL-USR la nivel parlamentar.

Preşedintele a precizat că discuţia cu USR va avea loc indiferent că va fi vorba despre alegeri anticipate sau despre alegeri la termen.

Iohannis a mai spus că va avea discuţii cu toţi liderii politici.

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că nu are "nicio problemă nici în civil, nici în penal" în ceea ce priveşte casele sale. "Nu am avut niciodată un dosar penal în sensul să fiu cercetat penal, nici pentru asta, nici pentru altele", adaugă Klaus Iohannis, spunând că această temă a fost creată de PSD în anul 2000, pentru a fi folosită în campanie. "Vă daţi sema câtă inventivitate la PSD dacă din anul 2000 cu asta au ieşit în fiecare campanie”, mai spune Iohannis.

Iohannis a fost întrebat, în conferinţa de presă de miercuri seară, despre casele sale, în contextul în care acestea reprezintă un subiect pe care este criticat de candidatul PSD, Viorica Dăncilă.

"Doamna Dăncilă este prost informată. Eu nu am nicio problemă nici în civil, nici în penal. Nu sunt şase, sunt cinci case, între timp, fiindcă una a fost eliminată. Această problemă a apărut când am apărut eu în politică. În anul 2000 a fost creată de PSD ca să fie folosită în campanie electorală. Vă daţi sema câtă inventivitate la PSD dacă din anul 2000 cu asta au ieşit în fiecare campanie”, a spus Iohannis.
 
Iohannis a precizat că este "un om cinstit", şi-a cumpărat casele "într-un mod legal şi cinstit.

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că susţine organizarea de alegeri anticipate dacă va fi reales şef al statului.

"Spun clar şi răspicat, da, alegerile anticipate sunt cea mai bună soluţie pentru situaţia politică actuală", a afirmat Klaus Iohannis.

UPDATE - Întrebat de ce a numit-o premier pe Viorica Dăncilă, Iohannis a răspuns: ”Nu am bănuit că este aşa. Mi s-a prezentat ”o doamnă din PSD, care a fost 10 ani europarlamentar” şi am zis că acolo la Bruxelles a aflat cum e cu democraţia. Este o mega dezamăgire pentru mine această evoluţie înspre un premier antidemocratic care se face acum că nu este vinovată. Din acest punct de vedere, ca rezultat final, pot să spun că îmi pare rău, dar atunci, să ne amintim, a fost o majoritate puternică, PSD şi ALDE, care nu putea fi contestată”.

UPDATE - Iohannis: În cinci ani am fost plecat în trei vacanţe, iar în ultimii doi nu am mai plecat deloc, fiindcă am stat săpăzesc România de PSD-işti

Întrebat în legătură cu vacanţele sale şi cu modul său de lucru, preşedintele a explicat că o săptămână normală de muncă la Cotroceni - începe luni şi se termină vineri sau sâmbătă, iar ziua de lucru începe dimineaţa şi nu se ştie când se termină.

În legătură cu vacanţele, preşedintele a remarcat că ”este foarte interesant că lumea a urmărit cu drag cum preşedintele lor reuşeşte să-şi rupă câte o zi” pentru a merge la munte.

”Am fost plecat în total în cinci ani în trei vacanţe. Trebuie să vă spun - chiar dacă am fost plecat, am lucrat. Preşedintele nu are dreptul la concediu, nu există concediu pentru preşedinte. Şi când am fost plecat, mi-am luat mapa, pixul, actele şi am lucrat. În ultimii doi ani nu am mai avut vacanţe deloc, fiindcă am stat să păzesc România de PSD-işti”, a declarat Iohannis.

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că va organiza o dezbatere, marţea viitoare, alături de politologi, formatori de opinie şi jurnalişti. "Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care cu siguranţă va fi pe placul românilor", spune el.

Iohannis a spus că înţelege nevoia şi dorinţa de a avea dezbateri în a doilea tur de scrutin. În acest context, el a anunţat pentru săptămâna viitoare, marţi, o dezbatere la care vor fi invitaţi să dezbată alături de preşedinte politologi, formatori de opinie, jurnalişti.

"Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care cu siguranţă va fi pe placul românilor", promite Klaus Iohannis.

Anterior, el a explicat de ce nu acceptă o dezbatere cu Viorica Dăncilă.

"De ce nu accept o dezbatere cu candidata PSD-ului? Doamna Vasilica Viorica Dăncilă, fost prim-ministru dat jos prin moţiune de cenzură, a fost parte activă a tuturor mârlăniilor pesediste, a sprijinit activ încercările de acaparare a justiţiei, a fost foarte activă când a fost vorba să facă zid împreună cu guvernul în jurul unor persoane cu probleme penale. A fost o persoană foarte activă în a guverna, pe scurt, împotriva românilor, doamna Dăncilă este reprezentanta unui partid antidemocratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor", a spus Iohannis.

El a afirmat că Dăncilă se aşteaptă să fie tratată cu mare respect de toat lumea, "ca şi cum până acum ar fi apărat democraţia românească şi pe români".

"Nu accept o dezbatere cu astfel de persoane care reprezintă tot ce este mai rău în politica ultimilor ani din România. Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD-ului din ultimii ani acceptând o dezbatere cu candidatul acestui PSD. Eu îmi doresc  România fără PSD în gtructurile de conducere. Nu are decât PSD-ul să stea în poziţie, dacă vrea să se reformeze dacă nu, treaba lor, în conceptul meu nu este loc pentru un astfel de PSDd şi nu este loc pentru  dezbatere cu un astfel de candidat", a spus el.

Iohannis a afirmat că primul tur al alegerilor a fost o victorie pentru el.

"Alegerile în primul tur au fost o victorie pentru mine şi o înfrângere pentru PSD. A fost cel mai prost rezultat al PSD-ului din ultimii 30 de ani", a declarat el.

Iohannis a criticat PSD spunând că este "o piedică în dezvoltarea României”, dar în ultimii 3 ani a reuşit să ne ducă pe toţi "într-o stare de aproape disperare”.

"Au atacat firmele private, au atacat tot ce a funcţionat în România, dar românii le-au dat câteva lecţii pesediştillor. Suntem în curs de realizare a ceea ce am numit România normală. Primul pas semnificativ s-a făcut în 26 mai, la alegerile europarlamentare şi la Referendum. . (...) duminica trecută românii au spus clar că nu mai vor PSD", a mai spus Iohannis.

"Am dovedit în ultimii ani că ştiu să lupt împotriva PSD-ului şi că am făcut acest lucru cu folos. Am dovesit că ştiu să reprezint România bine în lume şi am făcut acest lucru spre folosul României şi al românilor, am dovedit că pot să coagulez forţele politce democratice şi s-a produs schimbarea de guvern. Şi la finalul mandatului am dovedit că ştiu să opresc PSD-ul", a afirmat Iohannis-

Iohannis a transmis "mulţumiri speciale” diasporei care "s-au mobilizat exemplar" şi le-a mulţimit personal românilor care l-au votat.

Întrebat ce regretă, Iohannis a spus: "Regret că nu am putut să terminăm mai repede faza pesedistă pentru că România cu PSD la guvernare a pierdut multe oportunităţi (...) care au fost ratate din cauza felului în care PSD a acţionat şi a guvernat. Au fost ani complicaţi pentru România şi cred că pot în acest moment să spun că am reuşit în aceşti ani să ţin România pe linia clară euroatlantică, am evitat crize profunde în România ş mi-aş fi dorit să am ocazia să lucrez împreună cu un Guvern care să lucreze pentru români, care să ducă România înainte. Cred că acum, la final, pot să spun că în condiţiile în care s-au desfăşurat evenimentele politice din ultimii cinci ai am făcut tot ce a putut face un preşedinte în condiţii constituţionale".

 

UPDATE - Declaraţii ale preşedinteului Klaus Iohannis

- La sfârşitul mandatului am dovedit că ştiu să opresc PSD

- A fost o victorie pentru mine şi o înfrângere pentru PSD.A fost cel mai prost rezultat al PSD din primul tur din ultimii 30 de ani

- Guvernul Orban a organizat impecabil partea care revine Guvernului în organizarea alegerilor

- Sunt foarte mulţumit şi mulţumesc românilor care au venit în număr mare la vor, în mod special diaporei. O mulţumimre specială tutror românilor care m-au votat.

UPDATE - Mesajul lui Klaus Iohannis pe Facebook: ”Aşa cum am spus, îmi doresc să prezint proiectul meu pentru România Normală printr-un dialog direct şi deschis cu cetăţenii şi cu reprezentanţii mass-media. Vă invit în această seară, începând cu orele 18:00, să urmăriţi live pe Facebook întâlnirea cu jurnaliştii pe care o voi avea în cadrul unei conferinţe de presă”

- ”Preşedintele României, Klaus Iohannis, candidat al PNL la alegerile prezidenţiale, va susţine miercuri, 13 noiembrie a.c., începând cu ora 18.00, o conferinţă de presă la sediul central al PNL din Aleea Modrogran, nr. 1”, anunţă PNL.

Klaus Iohannis a avut marţi şi miercuri mai multeîntrevederi cu miniştri liberali, la care a fost prezent şi preşedintele partidului, premierul Ludovic Orban, pe teme care ţin de agenda guvernamentală şi de fiecare domeniu de activitate în parte. 

Marţi seară, preşedintele a avut discuţii cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu, fost consilier prezidenţial.

Pe agenda zilei de miercuri au figurat întâlniri cu miniştrii Transporturilor Lucian Bode,Economiei -  Virgil Popescu, Agriculturii - Adrian Oros şi Finanţelor - Florin Cîţu.
În zilele următoare sunt programate discuţii şi cu ceilalţi miniştri ai Cabinetului. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.