Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, se află la Bucureşti, joi, într-o vizită de câteva ore. Preşedintele francez şi-a exprimat speranţa, în conferinţa de presă comună cu preşedintele român, că un acord privind muncitorii detaşaţi în UE va fi încheiat până la sfârşitul anului şi a pledat ca statele UE să progreseze împreună în beneficiul Europei. De asemenea, Macron a spus că este total deschis în dosarul aderării României la Spaţiul Schengen, dar a avertizat că acesta nu funcţionează în prezent bine şi a invitat România la discuţiile pentru reformarea spaţiului de liberă circulaţie. Klaus Iohannis a spus, la rândul său, că a discutat cu şeful statului francez despre situaţia din Uniunea Europeană, poziţia României fiind că UE trebuie să fie "redinamizată", iar ţara noastră îşi doreşte să devină un "membru re-fondator" al Uniunii. Preşedintele român a mai arătat că nu poate spune că este de acord sau nu cu modul în care să fie reformulată Directiva Uniunii Europene privind lucrătorii detaşaţi, dar este "inadmisibil” să existe atâtea critici cu privire la acest document, ceea ce înseamnă că acesta ar trebui îmbunătăţită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Macron a invitat România la discuţiile pentru relansarea Europei, într-un discurs rostit la Ambasada Franţei la Bucureşti

UPDATE - Macron avertizează că Spaţiul Schengen nu funcţionează bine şi invită România la discuţii pentru reformarea sa

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său român Klaus Iohannis, că este total deschis în dosarul aderării României la Spaţiul Schengen, dar a avertizat că acesta nu funcţionează în prezent bine. În aceste condiţii, el a invitat România la discuţiile pentru reformarea spaţiului de liberă circulaţie. 

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

“Deja, de mai mulţi ani, aveţi tot dreptul să cereţi aderarea la Spaţiul Schengen şi aţi reamintit acest lucru şi ştiu cât de important este acest lucru pentru dumneavoastră. Nu am nicio ideologie în acest sens, sunt total deschis faţă de acest subiect. Însă, trebuie să fiu cinstit, Europa Spaţiului Schengen nu funcţionează bine şi, sigur, nu putem să ne bucurăm de acest lucru”, a subliniat el.

Liderul de la Elysee a pledat, astfel, pe o accelerare a reformei în privinţa spaţiului de liberă circulaţie.

“Dorinţa mea este ca, în următoarele luni, să putem accelera o reformă a regulilor comune în acest domeniu, să le clarificăm, să avem o atitudine mai solidară, un control mai bun al frontierelor, o convergenţă crescută în ceea ce priveşte regulile privind azilul şi primire cetăţenilor din afara UE”, a explicat el.

Mai mult, Macron şi-a exprimat dorinţa ca România să ia parte la discuţiile în acest sens, “pentru a putea rezolva, practic, două lucruri: transformarea indispensabilă a Spaţiul Schengen şi a unei bune părţi din regulile care astăzi reglementează funcţionarea în ceea ce priveşte protecţia frontierelor, gestionarea azilului şi a migraţiei, şi să asociem în acelaşi timp România la aceste discuţii”.

“Din acest punct de vedere, am toată deschiderea şi dorinţa de a avea un parteneriat demn de eforturile pe care le-aţi făcut”, a subliniat el.

Ulterior, întrebat dacă Franţa va sprijini în mod real România în dorinţa de a adera la spaţiul Schengen, Macron a răspuns afirmativ, explicând însă că rămân valabile condiţiile privind redefinirea zonei Schengen şi eficientizarea ei.

"Răspunsul meu este da, în condiţiile pe care tocmai le-am definit. Vreau să salut eforturile făcute aici în vederea combaterii terorismului, cu securitatea, de România, care a contribuit la securizarea frontierelor externe ale UE, şi în cadrul cooperării exemplare în jusiţie şi poliţie", a spus Macron.

El a explicat însă că au existat "reticenţe" din partea unor state membre UE, care se temeau de riscul intrării masive în Europa a migranţilor dacă România şi Bulgaria ar fi membre ale spaţiului, însă realitatea a arătat că acest lucru "se întâmplă oricum".

"România şi Bulgaria în afara spaţiului Schengen nu aduce o protecţie suplimentară UE", a precizat el.

UPDATE - Macron îşi exprimă speranţa, la Bucureşti, că UE va ajunge la un acord privind muncitorii detaşaţi anul acesta

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat speranţa, în cursul conferinţei de presă comune cu omologul său român Klaus Iohannis, că un acord privind muncitorii detaşaţi în UE va fi încheiat până la sfârşitul anului şi care a pledat ca statele UE să progreseze împreună în beneficiul Europei.

“Am vorbit de mai multe subiecte de interes comun şi viziunea noastra comună privind afaceri europene. Cu o agendă pe termen scurt - această Europă care protejează, o idee foarte importantă pentru mine şi care se referă la chestiuni foarte precise: să progresăm împreună în beneficiul Europei", a spus Macron

"Aţi vorbit, de asemenea, despre un subiect care ştiu că este foarte important pentru ţara dumneavoastră, şi anume revizuirea directivei privind muncitorii detaşaţi. Si mă bucur să constat această voinţă de a lucra împreună şi sunt sigur că vom ajunge la un acord până la sfârşitul anului – să poată fi aprobat în timpul Preşedinţiei estone – pentru a putea clarifica cadrul acestui proces şi să mergem în miezul proiectului european, care este un proiect de convergenţă între economiile noastre, din punct de vedere fiscal şi din punct de vedere social”, a adăugat preşedintele francez.

UPDATE - Klaus Iohannis, despre Directiva UE privind lucrătorii detaşaţi: Există multe critici, ar trebui îmbunătăţită

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în conferinţa de presă comună cu omologul său francez, Emmanuel Macron, că nu poate spune că este de acord sau nu cu modul în care să fie reformulată Directiva Uniunii Europene privind lucrătorii detaşaţi, dar este „inadmisibil” să existe atâtea critici cu privire la acest document, ceea ce înseamnă că acesta ar trebui îmbunătăţit.

„Este foarte important să evităm simplificările inutile în această speţă. Putem observa foarte uşor că, în special în Europa de Vest, nu numai în Franţa, apare tot mai des această discuţie legată de ceea ce se numeşte social dumping, adică evitarea unor cheltuieli sociale care nu se motivează. În acest sens, nu pot să vă spun că sunt pentru sau sunt contra. Sunt foarte multe aspecte unele dintre ele foarte tehnice, care trebuie discutate de către specialişti. Nu cred că v-aţi imaginat că domnul preşedinte Macron şi cu mine stăm să redactăm un draft al acestei Directive”, a afirmat Klaus Iohannis.

Şeful statului a susţinut că Directiva ar trebui îmbunătăţită, având în vedere că există atâtea critici la adresa ei.

„Trebui să vedem lucrurile aşa cum sunt. Există pe de-o parte o mare nemulţumire în Franţa că sunt lucrători care aparent încearcă mai degrabă să eludeze sistemul decât să se încadreze în sistem, pe de altă parte putem să observam că există foarte mulţi oameni în Europa de Est, de exemplu în România, care vor să lucreze în Spania, Germania, Franţa. Dacă situaţia este aşa, este foarte clar că trebuie să îmbunătăţim această Directivă. E inamdisibil să vedem aceste nemulţumiri, pe de o parte în Europa de Vest, pe de altă parte, dorinţa oamenilor din Est de a trăi mai bine. Şi una şi alta este legitimă şi dacă această directivă a produs astfel de disensiuni şi a produs astfel de divergenţe de abordare, nu înseamnă că oamenii din Franţa nu au dreptate sau oamenii din România nu au dreptate, înseamnă că Directiva nu este suficient de clară şi suficient de bună”, a completat Klaus Iohannis.

Şeful statului a ţinut să precizeze că „nimeni nu doreşte să înlăture competiţia sau piaţa liberă”, nefiind suficient să se rescrie directiva. „Este nevoie de o colaborare mult mai intensă”, a adăugat Iohannis.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat, la rândul său, că Franţa nu scoate transportul rutier din acord.

„Aş vrea să nu fie nicio ambiguitate în ceea ce priveşte trasportul rutier, vorbim de două lucruri diferite. Franţa nu scoate transportul rutier din acord şi vom continua să vorbim despre acest lucru, dar sunt două subiecte diferite. Când vorbesc despre transportatorii rutieri francezi care recrutează români, aceştia intră în acordul pe care sper să îl obţinem, este vorba despre o formă de muncă detaşată, lucrători detaşaţi. Dacă un transportator rutier francez angajează la costuri salariale româneşti şoferi români în Franţa, acest lucru intră în cadrul Directivei privind transporturile şi va fi acoperit de acordul la care sper să ajungem până în luna octombrie, deci acest lucru nu a fost scos din acord. Este vorba despre problematica detaşării lucrătorilor, deci toate sectoarele vor fi incluse, în măsura în care există lucrători detaşaţi”, a spus preşedintele Franţei.

Macron a ţinut să precizeze că nu acceptă ca transportatorii francezi să facă dumping social.

„Foarte concret, nu accept ca transportatori francezi să facă dumping social angajând salariaţi care vin din ţări cu costuri reduse ale forţei de muncă, pentru că asta înseamnă o încălcare a regulilor europene şi aici va intra şi sectorul transportului rutier prin reforma acestei Directive şi vom merge până la capăt. În acelaşi timp, este absolut legitim ca ţări în care sectorul transportului rutier este important, să se poată dezvolta peste tot în Europa”, a subliniat Emmanuel Macron.

Întrebat ce viitor îşi doreşte pentru muncitorii români, preşedintele Franţei a răspuns: „Ca în mod durabil salariile din România să rămână la o treime din nivelul celor din UE (...). pentru România, situaţia din prezent nu este ideală, ţările profită de diferenţele salariale”.

UPDATE - Iohannis: Vizita lui Macron ne onorează. Am decis aprofundarea Parteneriatului Strategic în politică, economie şi cultură

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în confierinţa comună de presă cu omologul său francez, Emmanuel Macron, că vizita sa "onorează" România, iar discuţiile dintre cei doi au fost "foarte bune", fiind decisă aprofundarea parteneriatului strategic între cele două ţări în domenii precum cel politic, economic şi cultural.

"România este prima ţară din regiune, domnule Preşedinte, unde efectuaţi o vizită bilaterală, ceea ce confirmă profunzimea Parteneriatului nostru Strategic şi ne onorează. Este şi un moment simbolic: în 2017 se împlinesc 25 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de înţelegere amicală şi cooperare între România şi Franţa, iar anul viitor marchează nu doar Centenarul României moderne, ci şi aniversarea primilor 10 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic", a spus preşedintele Iohannis, în deschiderea conferinţei comune de presă.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

El a spus că discuţiile cu Emmanuel Macron au fost "foarte bune" şi s-a decis aprofundarea Parteneriatului Strategic, în special în sectoarele politic, economic, cultural şi al cercetării.

"Am salutat dinamica pozitivă a cooperării economice, anul trecut înregistrând o creştere de peste 9% a comerţului bilateral, cifrat la aproape 8 miliarde de euro. Totodată, am exprimat interesul creşterii şi diversificării investiţiilor franceze în economia românească", a subliniat Iohannis.

Preşedintele a vorbit şi despre proiectul Sezonului cultural încrucişat România-Franţa 2018/2019, "cel mai important proiect cultural bilateral al României din ultimii 10 ani", spunând că îşi doreşte ca acesta să fie un succes care să contribuie la prezentarea imaginii actuale, moderne şi inovative a celor două state.

"În acelaşi timp, am exprimat dorinţa de a coopera cu Franţa în contextul marcării, în 2018, a Centenarului României, proiect la care, după cum se ştie, Franţa a contribuit în mod esenţial. România rămâne una dintre ţările europene cele mai ataşate francofoniei şi un stat-far al Francofoniei în Europa Centrală şi de Est, cu cel mai mare număr de cetăţeni vorbitori de limbă franceză din regiune", a arătat preşedintele.

Iohannis a vorbit şi despre comunitatea de români din Franţa, care are un rol de "liant" între cele două societăţi şi contribuie la prosperitatea ţării.

UPDATE - Iohannis: România îşi doreşte să devină un membru re-fondator al UE

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, după întâlnirea cu preşedintele Emmanuel Macron, că a discutat cu şeful statului francez despre situaţia din Uniunea Europeană, poziţia României fiind că UE trebuie să fie "redinamizată", iar ţara noastră îşi doreşte să devină un "membru re-fondator" al Uniunii.

"L-am asigurat pe domnul preşedinte că poate găsi în noi un partener autentic, profund ataşat ideii europene şi pe deplin implicat în eforturile de redinamizare a Uniunii Europene. România este astăzi, după 10 ani de când suntem membri, un stat membru matur, cu un profil pro-european foarte puternic, care doreşte să fie un membru re-fondator al Uniunii Europene. În acest sens, am subliniat importanţa de a avansa în procesul de integrare la nivel european, într-o formulă incluzivă, deschisă tuturor statelor membre, concentrându-ne eforturile comune pe iniţiative consensuale, cu rezultate concrete şi pozitive pentru cetăţenii noştri", a afirmat şeful statului.

El a precizat că Europa are nevoie de o viziune unitară, în care progresul social al tuturor statelor membre este un obiectiv prioritar, iar proiectele comune să fie unele incluzive.

Iohannis a făcut din nou un apel şi pe tema intrării României în spaţiul Schengen.

"I-am transmis domnului preşedinte şi faptul că obiectivul României de aderare la Spaţiul Schengen rămâne unul de actualitate. România, după cum se ştie, acţionează deja de facto ca un stat responsabil al spaţiului Schengen, luând parte solidar la toate eforturile de consolidare a frontierelor externe ale Uniunii. Aderarea României va consolida securitatea spaţiului Schengen şi va transmite un semnal puternic în sprijinul construcţiei europene", a subliniat preşedintele.

UPDATE 15.10 - A început conferinţa de presă comună a celor doi şefi de stat

Emmanuel Macron şi-a început vizita la Bucureşti. Preşedintele Franţei, primit la Cotroceni de către preşedintele Iohannis

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a sosit, joi, la Bucureşti, pentru o vizită de câteva ore. Şeful statului francez este primit, la această oră, de către preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii oficiale desfăşurate la Palatul Cotroceni.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Franţei a venit împreună cu soţia sa, Brigitte Macron, fiind primiţi de preşedintrele Klaus Iohannis şi de soţia acestuia, Carmen Iohannis.

Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete şi în plenul delegaţiilor oficiale.

În prezenţa lor, va fi semnat un Memorandum de înţelegere privind ”Ground Based Air Defense Systems” pentru Forţele Armate Române dintre MBDA Franţa şi Compania Naţională ROMARM S.A., filiala Electromecanica Ploieşti.

Totodată, va fi semnată Declaraţia între Airbus Helicopters şi IAR S.A. Braşov privind contractul general semnat la 12 aprilie 2017.

Un alt document care va fi semnat în prezenţa celor doi şefi de stat este Declaraţia de intenţie privind cooperarea româno-franceză pe subiecte europene de interes comun.

La ora 14.30 este programată o conferinţă de presă comună a preşedinţilor Iohannis şi Macron.

Preşedintele francez va fi primit apoi la Vila Lac 1 de către premierul Mihai Tudose, iar apoi va participa la o recepţie a comunităţii franceze la ambasadă, unde va susţine un discurs.

Iohannis şi Macron vor merge la 17.30 la Muzeul Satului "Dimitri Gusti", iar apoi preşedintele francez va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii oamenilor de afaceri francezi.

La 19.30, Macron va participa la o recepţie oferită de Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele francez va pleca din România în Bulgaria în cursul serii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.