Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Picoiu, susţinut de Partidul Naţional Liberal, a anunţat, luni, că va demisiona din funcţie, după ce Guvernul Luca Niculescu va fi învestit şi a precizat că va asigura funcţionarea Instituţiei Prefectului până la numirea altui prefect. Ulterior, el a anunţat că a transmis demisia către Cabinetul premierului.
UPDATE: Prefectul de Constanţa a revenit, luni după-amiază, asupra declaraţiei iniţiale şi a precizat că a demisionat din funcţie în cursul zilei de luni.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Adrian Picoiu a fost întrebat, luni, de jurnalişti dacă va demisiona din funcţie.
"Da, îmi voi depune demisia după trecerea guvernului şi voi asigura funcţionalitatea Instituţiei până la numirea viitorului prefect. Pe scurt, voi respecta decizia partidului din care fac parte", a declarat Adrian Picoiu.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că Partidul Naţional Liberal urmează să intre în opoziţie, iar toţi cei susţinuţi de partid care ocupă funcţii de conducere trebuie să demisioneze din funcţie.
Guvernul Niculescu ajunge marţi la vot în Parlament. PNL va vota pentru învestire.



























