Comisia Europeană a decis, vineri, să trimită din nou România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din cauza depozitelor neconforme de deşeuri. Instituţia a constatat că, în trei ani cât au trecut de la prima decizie a Curţii în acest sens, România a închis doar 24 din cele 68 de depozite neconforme. Pentru unele dintre celelalte 44 nici măcar nu s-au început demersurile. În acest context se poate ajunge la sancţiuni substanţiale. Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă, vineri, după decizia Comisiei Europene referitoare la depozitele de deşeuri din România, că este ”o lecţie dură, însă nicidecum neaşteptată”. ”Autorităţile europene au fost excesiv de îngăduitoare şi ne-au acordat toate şansele posibile să ne îndeplinim obligaţiile”, afirmă ministrul. Ministrl precizează, de asemenea, că eventualele sancţiuni vor plătite de proprietarii depozitelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Tánczos Barna, după decizia CE referitoare la depozitele de deşeuri din România: O lecţie dură, însă nicidecum neaşteptată / Autorităţile europene au fost excesiv de îngăduitoare / Eventualele sancţiuni, plătite de proprietarii depozitelor

”Comisia a hotărât astăzi să trimită din nou România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curţii din 18 octombrie 2018, care constata neîndeplinirea de către România a obligaţiilor sale în temeiul Directivei privind depozitele de deşeuri (Directiva 1999/31/CE). Conform acestei hotărâri, România avea obligaţia ca, până la 16 iulie 2009, să închidă şi să reabiliteze toate depozitele de deşeuri care nu au obţinut o autorizaţie de funcţionare. Curtea a constatat că România nu şi-a respectat această obligaţie cu privire la 68 de depozite de deşeuri. Aceasta este a doua sesizare a Curţii şi poate duce la aplicarea unor sancţiuni corespunzătoare intervalului de timp scurs de la prima hotărâre până la asigurarea conformităţii”, a transmis, vineri, Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată precizează că Directiva privind depozitele de deşeuri stabileşte standarde şi oferă orientări pentru prevenirea sau reducerea, pe cât posibil, a efectelor negative ale depozitării deşeurilor asupra sănătăţii umane şi asupra mediului.  

Pactul verde european şi Planul de acţiune privind reducerea la zero a poluării au stabilit pentru UE obiectivul ambiţios de a reduce la zero poluarea. Este important să se pună pe deplin în aplicare standardele consfinţite în legislaţia UE, astfel încât să se asigure în mod eficace protecţia sănătăţii umane şi a mediului natural”, a mai transmis Comisia.  

Potrivit instituţiei, la trei ani de la pronunţarea hotărârii, România a închis şi a reabilitat 24 de depozite de deşeuri.  

”Aşadar, 44 de depozite nu au fost încă închise, iar pentru multe dintre ele nu au fost încă prevăzute lucrările necesare pentru reabilitarea lor. Pentru a se conforma hotărârii Curţii, România trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să se asigure că aceste depozite de deşeuri sunt cât mai curând posibil închise, sigilate şi reabilitate din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru sănătate şi pentru mediu”, se mai arată în comunicatul citat.  

CE precizează că, în temeiul dreptului UE, depozitarea deşeurilor ar trebui să nu se practice în Europa decât într-un mod controlat şi sigur.  

Directiva privind depozitele de deşeuri (Directiva 1999/31/CE) stabileşte standarde în ceea ce priveşte protejarea sănătăţii umane şi a mediului, în special a apelor de suprafaţă, a apelor subterane, a solului şi a aerului, împotriva efectelor negative cauzate de colectarea, transportul, depozitarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor. Directiva urmăreşte să prevină sau să reducă, pe cât posibil, efectele negative ale depozitării deşeurilor pe întreaga durată a ciclului de viaţă al depozitelor de deşeuri. 

Deşeurile pot fi eliminate în diferite moduri. Îngroparea acestora în sol, cunoscută sub denumirea de „depozitare”, este modalitatea cea mai puţin durabilă din punctul de vedere al mediului şi ar trebui să nu se recurgă la ea decât în ultimă instanţă. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.