Opoziţia a făcut scandal, marţi, în Comisia juridică din Camera Deputaţilor, după ce majoritatea PSD-PNL-UDMR a votat un amendament la Codul de procedură penală prin care înregistrările să nu mai poată fi folosite ca mijloc de probă în cazurile de infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate corupţiei. Deputatul USR Silviu Dehelean a afirmat că scoaterea înregistrărilor va împiedica practic instrumentarea oricărui caz de corupţie. „Practic, PSD, PNL şi UDMR dau liber la corupţie în întreg aparatul administrativ”, a arătat el. Un alt deputat USR, Victor Ilie a afirmat că „au informaţii că soţul unui membru din biroul acestei comisii are un dosar de evaziune fiscală şi grup criminal infracţional, cu termen în 3 iunie, anul acesta, la Tribunalul Bucureşti”. Ulterior, preşedinta Comisiei, deputata PSD, Laura Vicol a supus la vot retragerea tuturor amendamentelor formulate de către coaliţie, printre care s-a numărat şi pragul pentru abuzul în serviciu din propunerea legislativă privind modificarea Codului penal. Raportul de admitere pentru proiectul de lege a fost adoptat în forma venită de la Guvern, fiind eliminate amendamentele adoptate de către Senat. De asemenea, amendamentul prin care înregistrările nu mai puteau fi folosite ca mijloc de probă în cazurile de infracţiuni de corupţie şi cele asimilate corupţiei din proiectul privind Codul de procedură penală a fost şi el eliminat. Cele două proiecte care modifică cele două Coduri, penal şi de procedură penală au fost aprobate în Comisia juridică în forma venită de la Guvern, prin Ministerul Justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - „Supun la vot eliminarea tuturor amendamentelor votate în Senat. Circarii afară, vă rog. Un vot împotrivă, două abţineri. Cu majoritate au fost eliminate toate amendamentele. Patrul abţineri şi adoptată forma venită de la Guvern. Toate amendamentele adoptate astăzi sunt retrase către coaliţie. Coaliţia de guvernare îşi retrage toate amendamentele depuse şi vom vota eliminarea tuturor amendamentele la Senat, inclusiv acel prag stabilit. Adoptat cu două abţinere şi propun un raport de adoptare pentru forma venită de la Guvern, cu amendamentele respise sau eliminate votate astăzi. Adoptat cu patru abţineri. Pentru infracţiunea de abuz în serviciu nu mai există prag. A fost eliminat amendamentul votat la Senat, pentru că aceasta era problema societăţii civile. Aşa că am respectat solicitare”, a declarat Laura Vicol, în şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Deputatul USR şi fost ministru al Justiţiei Stelian Ion a protestat la această acţiune a preşedintei Comisiei juridice a Camerei, Laura Vicol.

„Care toate amendamentele eliminate? Vrem să le vedem. Aşa ceva nu am văzut în atâţia ani de zile. Mi se pare inacceptabil că se aruncă în derizoriu un proiect foarte important. Parlamentul arată o incompetenţă crasă. Am muncit ca proştii până la ora asta”, a acuzat Stelian Ion, în şedinţa Comisie. 

La finalul întrunirii Comisiei, Laura Vicol a explicat că membrii Guvernului au solicitat ca cele două proiecte, cel de modificare a Codului penal şi cel de modificare a Codului de procedură penală să rămână în forma venită de la Executiv.

„S-a considerat că forma venită de la Guvern este cea mai bună. Am fost sunată de absolut toţi reprezentanţii Guvernului care au solicitat să rămână în vigoare forma venită de la Guvern. PSD mereu ascultă de vocea societăţii civile”, a explicat Laura Vicol, după şedinţa Comisiei juridice a Camerei.

ŞTIREA INIŢIALĂ - La articolul 139 din Codul de Procedură Penală legat de interceptari, coaliţia a adoptat un amendament, prin care au stabilit în ce cazuri se pot face înregistrări, dar nu au precizat şi cazurile de corupţie.

”Înregistrările rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal sau atunci când sunt îndeplinite cumulativ umătoarele condiţii: Dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii privitoare la pregătirea ori săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal sau de legi speciale a unei infracţiuni de trafic de droguri, a unei infracţiuni la regimul privind substanţelor dopante, de efectuare de operaţini ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în infracţiuni privind nerespectare regimului armelor, muniţilor, materialelor nucleare şi materialelor explosive şi a precursorilor de explozivi restricţionaţi, de trafic şi exploatrea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălarea a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, a unei infracţiuni care se săvârşeşte prin sisteme infromatice sau mijloace de comunciare electronică, contra partimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal sau în cazul oricărei infracţinuni contra persoanei prevăzută de Codul penal sau alte infracţiuni prin care s-a pus în pericol ori, după caz, a fost afectată sănătatea, integritatea corporală sau viaţa unei persoane”, precizează amendamentul, dar în enumerare au fost eliminate şi faptele de corupţie.

Reprezentantul Ministerului Justiţiei a precizat că lasă la latitudinea Parlamentului acest lucru.

Silviu Dehelean, deputat USR a precizat că această modificare este mai gravă decât pragul de 250.000 de lei la abuzul în serviciu.

”Scoaterea înregistrărilor va împiedica practic instrumentarea oricărui caz de corupţie. Practic, PSD, PNL şi UDMR dau liber la corupţie în întreg aparatul administrativ”.

USR  a anunţat că ”va sesiza Curtea Constituţională pe cele două proiecte de lege prin care Coaliţia PSD-PNL-UDMR mutilează Codurile penale mai rău decât au făcut-o Dragnea-Iordache et co”.

Fostul ministrul al Justiţiei Stelian Ion a anunţat de asemenea că USR va sesiza Comisia Europeană.

Un parlamentar USR, Victor Ilie, a precizat în timpul şedinţei că, potrivit regulamentului Camerei Deputaţilor, orice parlamentar are obligaţia să facă cunoscut orice interes personal care ar putea influenţa acţiunile lor publice, inclusiv votul, pe scoaterea înregistrărilor pe evaziune fiscală şi corupţie.

”Avem informaţii că soţul unui membru din biroul acestei comisii are un dosar de evaziune fiscală şi grup criminal infracţional, cu termen în 3 iunie, anul acesta, la Tribunalul Bucureşti”, a spus reprezentantul USR, precizând că acest lucru ar trebui adus la cunoştinţa cetăţenilor, chiar dacă s-a votat acest amendament.

Victor Ilie a revenit si a precizat că ”deputata PSD Laura Vicol tocmai a votat o modificare care îl favorizează direct pe soţul ei în procesul în care este trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi grup infracţional organizat”.

”Modificarea votată de PSD este exact ca dedicaţia pentru Dragnea din OUG 13/2017, doar că pentru o infracţiune mai gravă şi un prejudiciu mult mai mare. USR avertizează că gravitatea este cu mult peste pragul pentru abuzul în serviciu. Amendamente depuse cu minute înainte de şedinţă, fără să fie comunicate către ceilalţi membri ai comisiei, au fost votate la limită de PSD şi o parte din PNL.  Procesul lui Vladimir Ciorbă cu termen în 3 iunie 2023”, a precizat deputatul USR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.