Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat că lista Guvernului şi programul de guvernare au fost depuse sâmbătă la Parlament. El a precizat că Programul de guvernare este centrat pe măsuri de primă urgenţă pentru criza pandemică şi că este nevoie de stabilitate. Audierile miniştrilor Cabinetului Ciucă în comisiile parlamentare de specialitate au loc marţi, începând la ora 10:00 şi se încheie la 20.30. Primii audiaţi vor fi miniştrii Culturii şi Sportului, Bogdan Gheorghiu şi Eduard Novak, iar ultimii, cei ai Agriculturii şi Sănătăţii, Mircea Fechet şi Nelu Tătaru, conform deciziei de sâmbătă a Birourilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Audierile miniştrilor Cabinetului Ciucă în Parlament au loc marţi - încep la ora 10:00 şi se încheie la 20.30. Primii audiaţi, miniştrii Culturii şi Sportului, iar ultimii, cei ai Agriculturii şi Sănătăţii

”Programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate la nivelul guvernului pentru a rezolva criza pandemică, de asemenea, o altă prioritate este cea legată de creşterea preţurilor la energie, gaze naturale, alimente. Cea de-a treia este foarte bine articulată la PNRR, care a fost aprobat de curând, şi în felul acesta doresc să menţionez că la nivelul fiecărui capitol din programul de guvernare sunt cuprinse măsurile de reformă”, a afirmat premierul desemnat.
În ceea ce priveşte structura programului de guvernare, acesta a arătat că primul capitol este cel legat de măsurile de sănătate, al doilea capitol se referă la energie şi „ulterior vin celelalte ministere”
„Sunt foarte încrezător că prin acest program de guvernare putem să continuăm ceea ce s-a realizat. Practic, programul de guvernare nu este unul nou, am analizat tot ceea ce s-a realizat din vechiul program şi am analizat partea de continuitate, împreună cu PNRR”, a mai spus Ciucă.
 
PROGRAMUL DEgUVERNARE POATE FI CONSULTAT AICI
El se arată încrezător şi apelează la responsabilitatea parlamentarilor.
„Nu putem să fim nerealişti şi să nu luăm în seamă calculul matematic (n.r. - referitor la susţinerea Guvernului). (...) Fac apel din nou la tot ceea ce înseamnă responsabilitatea membrilor Parlamentului. Avem nevoie de stabilitate, avem de nevoie de soluţii pentru a depăşi această situaţie de criză, nu vreau să dramatizez, dar dacă vrem cu adevărat să privim realitatea, e suficient să privim la televizor şi să vedem ce se întâmplă în unităţile de primiri urgenţe”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă a cerut mandat pentru a negocia cu USR în vederea constituirii cabinetului, Ciucă a răspuns: ”Am discutat toate acest soluţii fără să cer ceva anume. Am cerut exact ceea ce era cuprins în mandat”
Acesta a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu a purtat discuţii cu AUR în vederea susţinerii guvernului.
Noutăţile din lista Executivului sunt nominalizarea Alinei Gorghiu la Justiţie, a fostului ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu la Apărare, a lui Florin Roman la Economie, a fostului ministru al Fondurilor Europene Marcel Boloş la Transporturi, a lui Mircea Fechet la Agricultură şi a lui Robert Sighiartău la Ministerul Cercetării, în timp ce Nelu Tătaru ar urma să revină la Sănătate. Faţă de portofoliile deja deţinute - Dezvoltare, Mediu şi Sport - UDMR ar urma să mai deţină şi Ministerul Proiectelor Europene şi un post de vicepremier, care va reveni lui Kelemen Hunor.

LISTA GUVERNULUI

Premier: Nicolae Ciucă
 
Vicepremier: Kelemen Hunor
 
Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu
 
Ministerul Energiei: Virgil Popescu
 
Ministerul Economiei: Florin Roman
 
Ministerul Sănătăţii: Nelu Tătaru
 
Ministerul Justiţiei: Alina Gorghiu
 
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării: Robert Sighiartău
 
Ministerul Apărării Naţionale: Cătălin Predoiu
 
Ministerul Muncii: Raluca Turcan
 
Ministerul Educaţiei: Sorin Cîmpeanu
 
Ministerul de Interne: Lucian Bode
 
Ministerul de Finanţe: Dan Vîlceanu
 
Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu
Ministerul Agriculturii: Mircea Fechet

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Hegedüs Csilla

Ministerul Transporturilor: Marcel Boloş
 
Ministerul Dezvoltări: Cseke Attila
 
Ministerul Mediului: Tanczos Barna
 
Ministerul Tineretului si Sportului: Eduard Novak.

Ce urmează după depunerea la Parlament a listei Guvernului şi a Programului de guvernare

Conform Constituţiei, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

CE PREVEDE REGULAMENTUL ACTIVITĂŢILOR COMUNE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI

Art. 86. - (1) Birourile permanente, în condiţiile art. 15, stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor.

(2) Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.

(3) În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Respectivele avize vor fi depuse la cele două birouri permanente care dispun difuzarea lor deputaţilor şi senatorilor.

(4) Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă prim-ministrul desemnat a nominalizat o altă persoană pentru funcţia de ministru, respectiva persoană va fi audiată conform alineatelor precedente, iar votul pentru acordarea încrederii Guvernului se va da după depunerea unui nou aviz.

Art. 91. - În cazul neacordării votului de încredere pentru formarea Guvernului, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa Preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.