Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, marţi seară, scuze tuturor pacienţilor afectaţi de greva generală din unele spitale. El afirmă că greva se bazează pe minciuni şi dezinformare.
”Îmi cer scuze tuturor pacienţilor pentru disconfortul pe care l-au avut ca urmare a acestei greve”, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei de Guvern, premierul Interimar Ilie Bolojan, referindu-se la greva din Sănătate.
El afirmă că greva se bazează pe minciuni şi dezinformare şi a reiterat ideea că niciun venit nu ar scădea în urma adoptării noii legi a salarizării.
”I-asigur de tot respectul meu pe medici, pe asistenţi pe înfirmiere, pe cei care lucrează din greu în sectorul de sănătate. Consider că această grevă s-a bazat pe minciună şi pe dezinformare, în primul rând cu privire la ceea ce s-ar întâmpla dacă legea salarizării ar fi adoptată”, a mai declarat premierul interimar.
”Dacă s-ar adopta Legea salarizării, niciun salariu în sectorul public, niciun câştig în sectorul public nu va scădea. Dimpotrivă, ca urmare a corectării unor inechităţi, o bună parte din salarii ar trebui să crească, dar în mod evident aceste creşteri de salarii nu pot fi făcute pe bază de împrumuturi. Ele pot fi făcute atât cât permite capacitatea de plată a economiei româneşti, în aşa fel încât să nu ne întoarcem din punctul în care am plecat, iar în anii următori, să avem salarii predictibile, salarii echitabile în sectorul public şi în sectorul privat din România”, a afirmat premierul interimar Ilie Bolojan.
Totodată, Bolojan afirmă că, dacă Legea salarizării ar fi adoptată, atunci vor exista şi ”nişte provocări” în sistemul medical care nu vor putea fi ocolite.
”Astăzi avem un sistem de salarizare care nu se bazează în principal pe plata serviciilor medicale pe care spitalele le prestează către pacienţi, aşa cum ar fi normal. Cea mai mare parte a plăţii cheltuielilor pe care le fac spitalele, se face prin alocări directe de la Casa Naţională de Sănătate şi două-treimi din salariile care se achită în sectorul public de sănătate vin prin alocări directe şi nu prin plata unor servicii care sunt prestate către pacienţi”, a argumentat Ilie Bolojan.
Premierul interimar a precizat că din acest motiv managerii spitalelor nu au o presiune să adapteze oferta spitalelor, mărimea secţiilor şi tipul acestora la nevoile pacientilor, având asigurată cea mai mare parte din fonduri.
”Asta înseamnă distorsiuni majore în sectorul de sănătate şi asta înseamnă sume care se cheltuiesc din ceea ce ne putem permite într-o manieră care nu este eficientă. Nu rezolvă nici problemele pacienţilor, dar nici condiţiile mai bune pentru cei care lucrează în sectorul de sănătate. Odată ce legea de salarizare ar fi adoptată vor trebui recalculate tarifele pentru cazurile pe care spitalele le rezolvă, la un nivel mult mai mare decât cel de astăzi”, a afirmat premierul interimar Ilie Bolojan.
SANITAS a declanşat, marţi, greva generală în semn de protest faţă de Legea salarizării, despre care reprezentanţii federaţiei spun că perpetuează inechităţi salariale între diferite categorii profesionale din sistem. Negocierile, care au avut loc inclusiv la Palatul Cotroceni, nu i-au determinat pe angajaţii din sistem să renunţe la protest.




























