Guvernul a decis ca after school-urile şi creşele să rămână deschise chiar dacă CNSU a propus altfel, iar şcolile trec online, urmând ca ministrul Educaţiei să emită un ordin în acest sens, a declarat vineri secretarul de stat în MAI Raed Arafat, referindu-se la măsurile propuese de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a preveni răspândirea COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Raed Arafat a explicat că este foarte greu pentru unii părinţi care au copii mici, de aceea rămân deschise creşele şi after school-urile. 
În ceea ce priveşte terasele, acestea rămân deschise doar dacă nu au acoperiş şi doi pereţi.
Referitor la numărul persoanelor care pot participa la reuniunile de familie, Raed Arafat a explicat că autorităţile nu pot controla numărul persoanelor care participă la o astfel de reuniune, de aceea au făcut apel la parteneriat cu populaţia.
Raed Arafat a explicat şi faptul că mall-urile vor rămâne deschise până la ora 21, la fel ca celelalte magazine.
Întrebat dacă vor fi folosite măştile de protecţie în sălile de sport, Raed Arafat a precizat că va fi aplicat ordinul ministrului Sănătăţii:. „Este acolo spaţiu închis”.
”Cu privire la campania electorală, regulile se vor aplica la campania pentru alegerile parlamentare la fel ca şi în campania pentru alegerile locale, a precizat Arafat.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Ne aflăm într-o situaţie dificilă şi unde este nevoie de implicarea noastră, a tuturor. Deznodământul va depinde de implicarea fiecăruia şi la nivel instituţional, şi la nivel individual. (...) Ieri au fost adoptate un proiect de HG şi un proiect de OUG. (...) Ele vor intra în vigoare începând cu ziua de luni şi măsurile vor avea o durată de implementare de 30 de zile”, a declarat Raed Arafat.
Arafat a precizat că la finalul celor 30 de zile se va face o nouă evaluyare. 
”La nivel naţional, măsurile au ca scop reducerea impactului răspândirii virusului”, a afirmat el, adăugând că portul măştii este „una dintre cele mai eficiente măsuri, dacă este respectată”, iar portul măştii va fi generalizat „indiferent de incidenţă”
„Asta este poate măsura care va duce cel mai mult la limitare a răspândirii virusului, dacă este respectată”, a subliniat Arafat.
În ceea c epriveşte închiderea magazinelor la ora 21, Arafat spune că exceptate vor fi magazinele care aisgură livrarea la domiciliu, farmacii şi bezinării.
Deplasările vor fi limitate între orele 23:00 şi 5:00. Arafat a explicat că acesta este intervalul în care tinerii cel mai mult se deplasează în vizite, la petreceri, iar studii arată că există impact asupra epidemiei.
Excepţii se vor face în baza unor documente precum declaraţia pe propria răspundere, adeverinţă de la angajator pentru deplaări în interes profesional,  procurarea de medicamente, îngrijire sau însoţire copil sau alte persoane în situaţii dificile, în cazul unui deces, odeplasrea în afara localităţii care se suprapune cu această perioadă, cum ar fi, spre exemplu aterizarea avionului.
Referitor la petrecerile în spaţii deschise sau închise, el a spius că ”aici nu vorbim de membrii unei familii care se întîlnesc între ei în casă, dar petreceri, sărbători, onomastici, astea se interzic tot pentru reducerea contactului şi limitarea mobilităţii”.
Raed Arafat a explicat că actele nornative fac referire şi la noţiunea de „terasă”. 
„Definirea clară încât acelea care se încadrează în definiţia spaţiilor închise din Legea 349 din 2009. Un spaţiu închis este cel care are un acoperiş şi două laturi, indiferent dacă sunt permanente sau temporare,orice spaţiu care are astfel de descriere se tratează ca spaţiu închis şi atunci se aplică regula privind restaurantele. Aceste spaţii nu pot fi tratate ca terase în spaţii deschise”, a declarat Raed Arafat.
Arafat a mai precizat că pieţele agro-alimentare în spaţii deschise rămîn funcţionale cu rspectarea regulilor de distanţare.
Programul de lucru va fi decalat în cel puţin două grupe la interval de cel puţin o oră, iar acest lcuru devine obligatoriu unde angajaţii sunt peste 50.. Ministerul Muncii va fi cel care va face verificări cu privire la acest aspect.
”Guvernul a decis ca after school-urile şi creşele să rămână deschise chiar dacă CNSU a propus altfel, iar şcolile trec online, urmând ca ministrul Educaţiei să emită un ordin în acest sens”, a afirmat Arafat.
”Din nou insist că măsurile nu putem să le luăm singuri şi să le aplicăm fără participarea tuturor avem nevoie de dumneavoastră. de toţi, să fiţi alături de noi să putem implementa aceste măsuri în mod corect. (...) Nu plecaţi urechile la campaniile împotriva purtării măştii. E foarte important să verificaţi de unde luaţi informaţia să vedeţi dacă e corectă sa nu”, a recomandat secretarul de stat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.