UDMR a stabilit, sâmbătă, la şedinţa Consiliului Reprezentaţilor Unionali, criteriile pentru desemnarea candidaţilor formaţiunii la alegerile parlamentare, neputând fi înscrişi pe liste cei care sunt deja aleşi locali, cei care nu au "un istoric de integritate în relaţia cu serviciile de informaţii" şi nici cei care, la alegerile precedente, au candidat din partea altor partide. Uniunea vrea să aibă candidaţi în toate judeţele, în Bucureşti şi în circumscripţiile din străinătate, iar termenul limită pentru definitivarea listei candidaţilor este 25 septembrie 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), forul suprem de decizie al UDMR, a adoptat sâmbătă, la Târgu Mureş, metodologia de desemnare a candidaţilor pentru alegerile parlamentare. Documentul prevede modalităţile de numire a candidaţilor Uniunii, regulamentul şi calendarul procedurii, precum şi criteriile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească.

UDMR oferă sprijin candidaţilor cu vârsta mai mică de 35 şi susţine participarea femeilor pe listele de candidaţi, iar în ceea ce priveşte pregătirea alegerilor şi derularea procedurii de desemnare a candidaţilor, acestea vor fi organizate în conformitate cu principiile transparenţei, deschiderii, competenţei şi egalităţii de şanse, a anuţat Uniunea.

Poate fi desemnat candidat la funcţia de deputat sau senator acea persoană care este membră a UDMR şi este susţinută de una din organizaţiile locale a Uniunii, de una din organizaţiile judeţene ale Conferinţei Tinerilor Maghiari, ale Organizaţiei de Femei sau de una din platformele interne, structurile asociative ale UDMR.  

"Prin urmare, nu poate candida la alegerile parlamentare persoana care, în urma alegerilor locale, a obţinut un mandat de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean, care nu are un istoric de integritate în relaţia cu serviciile de informaţii, după cum nu pot candida nici persoanele care, în alegerile parlamentare, europarlamentare sau locale trecute au candidat din partea altor partide sau formaţiuni politice", a decis CRU.

Numirea candidaţilor pentru funcţia de deputat sau senator în Parlament va avea loc într-o şedinţă a delegaţilor judeţeni întruniţi în acest scop sau prin intermediul unor prealegeri.

Hotărârea CRU prevede, totodată, ca UDMR să depună liste de candidaţi în toate judeţele ţării şi în Bucureşti, precum şi în circumscripţiile electorale din străinătate.

Termenul limită pentru definitivarea listei candidaţilor Uniunii este 25 septembrie 2016.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.