UDMR nu susţine modificarea legislaţiei penale prin Ordonanţă de Urgenţă, declară la RFI liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul ia în calcul o OUG pentru articolele declarate constituţionale din Codul Penal şi cel de Procedură Penală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cseke Attila spune că UDMR nu este de acord cu o eventuală OUG pentru Codurile Penale.

„Pe legislaţia penală nu susţinem, dacă depinde de noi, sigur, nu suntem la guvernare, dar nu susţinem adoptarea unor măsuri, unor demersuri, prin Ordonanţe de Urgenţă”, a explicat el.

În opinia sa, „a fost greşit şi în 2016, când Guvernul tehnocrat a adoptat o asemenea măsură, a modificat Codul Penal şi cel de Procedură Penală prin OUG".

"Ar fi greşit şi de data aceasta, dacă s-ar face, chiar dacă sunt articole declarate constituţionale. De aceea avem Parlament, este un proiect legislativ care se întoarce în Parlament de la CCR. Parlamentul este îndrituit să facă acele modificări care pot fi făcute, pentru a fi constituţional proiectul. Deci într-un cuvânt, nu am susţine o asemenea modalitate de modificare a legislaţiei penale”, a precizt Cseke.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.