Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, la finalul şedinţei Comisiei de unificare a partidului, că liberalii vor vota împotriva proiectului propus de PSD referitor la graţiere, precizând că acesta, în forma în care a fost transmis, nu rezolvă nici problema aglomerării din penitenciare, nici pe cea legată de condiţiile de detenţie. Turcan a subliniat că ideea depopulării închisorilor este ”ipocrit folosită” de către PSD, urmărind să ”aplice acest proiect şi oamenilor care în momentul de faţă sunt în afara penitenciarelor”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Graţierea trebuie văzută ca o măsură de clemenţă şi PNL consideră graţierea ca o măsură de clemenţă. În acelaşi timp, proiectul propus de PSD nu rezolvă nici problema suprapopulării din penitenciare, nici problema legată de condiţiile de detenţie şi, în acelaşi timp, nu este văzută – aşa cum arată proiectul – ca o măsură de clemenţă, ci mai degrabă un subterfugiu pentru a favoriza din nou câţiva potentaţi politici. Aşadar, PNL, cu privire la proiectul de graţiere propus de PSD va depune amendamente prin specialiştii pe care îi avem în comisiile de specialitate, vom prelua o parte din amendamentele propuse de CSM, însă aşa cum se prefigurează proiectul graţierii propus de PSD merită să fie votat împotrivă şi PNL va vota împotriva proiectului graţierii aşa cum a fost el transmis”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a precizat că au mai fost depuse amendamente de către membrii PSD la proiectul iniţial al graţierii, dar acestea nu aduc îmbunătăţiri, ci ”se ia în calcul salvarea celor care au fost condamnaţi pentru corupţie”.

”După ce că nu era văzut ca un program de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie sau ca o măsură de clemenţă, vedem din nou că se ia în calcul salvarea celor care au fost condamnaţi pentru corupţie sau pentru activităţi asociate corupţiei. Nu putem să susţinem un asemenea demers al PSD şi se justifică încă o dată votul împotrivă”, a subliniat liderul interimar al PNL.

Turcan susţine că PNL consideră că pentru a rezolva o parte din problemele cu care se confruntă oamenii din închisori şi întreg sistemul de detenţie este nevoie de investiţii în condiţiile din penitenciare şi este nevoie să se discute despre achiziţionarea brăţilor electronice şi folosirea acestora.

”În plus, este nevoie de dublarea personalului de probaţiune şi, nu în ultimul rând, să se adreseze proiectul de graţiere celor care sunt cu adevărat în detenţie. Din ceea ce se prefigurează, PSD urmăreşte să se aplice acest proiect şi oamenilor care în momentul de faţă sunt în afara penitenciarelor şi să fie salavaţi deja oameni care nu se află în situaţie de detenţie, ceea ce înseamnă în mod clar că ideea depopulării penitenciarelor este ipocrit folosită”, a arătat Turcan.

Amendamentele vor fi făcute de specialişti PNL în comisiile de specialitate, a completat Turcan.

La rândul său, senatorul liberal Nicoleta Pauliuc a precizat că PSD nu a înţeles nimic din dorinţa străzii, şi anume ca transparenţa şi interesul cetăţeanului să primeze.

”Dintr-o analiză atentă a acestui proiect şi a acestor amendamente ne dăm seama foarte clar că interesul PSD şi ALDE nu este depopularea penitenciarelor şi încercarea de rezolvare a situaţiei din penitenciare, ci mai mult grija lor permanentă ca acoliţii politici să nu ajungă să-şi ispăşească pedeapsa în aceste condiţii”, a spus Pauliuc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.