Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat luni, la finalul şefinţei Biroului Politic Naţional al partidului, că liberalii nu vor vota Legea salarizării în forma ieşită din comisia de muncă a Senatului şi că vor cere în plen retrimiterea legii în comisie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Această lege trebuie retrimisă la comisie pentru că această făcătură de dezbatere existentă în comisiile de specialitate practic nu a arătat decât dorinţa de a mima atenţia acordată opoziţiei sau unor argumente oferite de beneficarii legii salarizării unitare (…) Astăzi, colegii din Senat vor cere retrimiterea la comisie astfel încât această lege să fie dezbătută mult mai temeinic să vedem dacă se mai pot face corecturi, dacă există deschidere din partea PSD”, a declarat Rakluca Turcan.

Ea a susţinut că actul normativ, aşa cum a fost propus de PSD, va duce la tăierea unor salarii şi încalcă două principii: cel al echităţii şi cel al performanţei. 

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.