Liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, vineri, că la nivelul conducerii partidului nu s-a discutat niciodată despre oferirea funcţiei de preşedinte al liberalilor lui Călin Popescu Tăriceanu, admiţând că au existat discuţii informale cu acesta în care însă nu s-a pus această problemă. Turcan a afirmat că liberalii vor să continue discuţiile cu liderul ALDE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru a fi preşedinte al PNL trebuie să respecţi partidul, să crezi în valorile liberale, să militezi pentru ele şi să-i respecţi pe cei care în număr mare, prin simpatie, prin adeziune au militat în această campanie şi în momente politice pentru Partidul Naţional Liberal. La nivelul conducerii PNL nu s-a discutat nicio secundă despre oferirea funcţiei de preşedinte al PNL pentru Călin Popescu Tăriceanu”, a afirmat liderul interimar al PNL, Raluca Turcan.

Ea a admis că au fost discuţii informale ale unor membri liberali cu Tăriceanu, însă nu s-a urmărit oferirea funcţiei de preşedinte al PNL pentru acesta.

Turcan a afirmat că discuţiile cu liderul ALDE vor continua.

”Considerăm că avem această datorie. Este, dacă vreţi, o încăpăţânare pe care PNL o are ca România să aibă şansa pe următorii 4 ani să se dezvolte sustenabil, nu improvizat şi prin demagogie şi populism”, a arătat liderul interimar al liberalilor.

”Ajungem aici la o chestiune în care un partid care abandonează, sau pare să abandoneze, eu încă sunt încrezătoare că ALDE nu va abandona valorile de dreapta pe care le clamează şi ar fi regretabil să încerci să mai atragi şi alţi oameni în siajul PSD. Eu sper că din PNL nu vor exista colegi care să meargă spre o guvernare PSD”, a punctat Turcan, solicitată să comenteze afirmaţiile lui Tăriceanu care a invitat membri liberali să i se alăture la ALDE.

În acelaşi context, Turcan a arătat că membrii ALDE care ”se simt trădaţi” de decizia lui Tăriceanu pot veni în PNL, însă doar aceia care optează pentru nişte valori şi principii, şi nu pentru ”mirajul puterii”.

”În momentul de faţă nu am avut astfel de discuţii, iar PNL în toate discuşiile pe care le-a purtat, le-a purtat la nivel de structuri politice şi nu am discutat individual cu persoane. (...) În ALDE sunt colegi care au plecat din PNL şi, dacă se vor simţi trădaţi în această intenţie de alipire a ALDE la PSD, e foarte posibil să-şi dorească să vină în PNL. (...) Fără a face rabat de la criteriile pe care noi le avem, pot veni dacă se vor simţi trădaţi de o guvernare alături de PSD”, a precizat Raluca Turcan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.