Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a reacţionat la solicitarea liderului PSD, Liviu Dragnea, ca preşedintele Klaus Iohannis să demareze consultări cu partidele pe tema interesului României în UE, spunând că liderul social-democrat descoperă cam târziu valorile europene şi interesele României şi că ar trebui ca acesta să facă un pas în spate până la clarificarea problemelor penale pe care le are, aşa cum o cere comportamentul politic în spirit european.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Liviu Dragnea descoperă acum valorile europene şi interesele României. Cam mult prea târziu, dacă avem în vedere acţiunile sale din ultima perioadă care au contrazis exact aceste valori, între care se numără şi ideea de stat de drept şi egalitate în faţa legii sau consolidarea instituţiilor democratice. Spre deosebire de PSD-ALDE, Partidul Naţional Liberal a susţinut în permanenţă aceste valori care definesc Uniunea Europeană, atât în plan naţional, cât şi în plan european. I-aş sugera domnului Dragnea să facă o declaraţie pe proprie răspundere în care să-şi asume un comportament politic în spirit european. Mai pe înţelesul său: să procedeze la fel ca orice alt politician dintr-o ţară occidentală atunci când suferă o condamnare, să facă un pas în spate până la reabilitare”, a declarat Raluca Turcan potrivit unui comunicat de presă transmis de PNL.

Turcan îi sugerează lui Liviu Dragnea să consulte relatările de presă cu privire la poziţiile oficiale exprimate de preşedintele Klaus Iohannis, care a pledat foarte clar şi ferm pentru o Europă cu parteneri egali, fără ”mai multe viteze” sau ”cercuri concentrice” şi, de asemenea, îl invită să îşi întrebe colegii din Parlamentul European cu privire la poziţiile exprimate la fel de clar de europarlamentarii României.

”În final, va constata că este ultima persoană, alături de Călin Popescu Tăriceanu, care ar putea să se invite singur la consultări cu şeful statului pe un subiect care e deja clarificat”, a conchis Raluca Turcan.

Reacţia preşedintelui interimar al PNL vine după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că România trebuie să îşi exprime o poziţie „fermă” pentru susţinerea principiului egalităţii între membrii Uniunii Europene, motiv pentru care i-a propus preşedintelui Klaus Iohannis să iniţieze consultarea partidelor politice pentru stabilirea unei viziuni comune care să fie promovată unitar pe plan extern, la toate nivelurile politice şi diplomatice.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a exprimat ferm, miercuri, în întâlnirea cu premierul maltez, împotriva ideilor vehiculate privind o ”Europă cu mai multe viteze”, susţinând că asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european.

”Preşedintele României s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze - o Uniune a cercurilor concentrice. În opinia sa, asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea conduce la dezintegrarea proiectului european. Şeful statului a subliniat că România se pronunţă pentru o Europă puternică, consolidată, unitară şi incluzivă”, preciza un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a prezentat cinci posibile scenarii privind viitorul Uniunii după şocul reprezentat de Brexit. Acestea merg de la o Europă care se mulţumeşte să fie o piaţă unică şi până la o Uniune Europeană şi mai integrată decât în prezent, trecând printr-o Europă ”cu mai multe viteze”.

Şeful CE nu-şi exprimă oficial vreo preferinţă în acest document de aproximativ 30 de pagini, însă îndeamnă statele membre UE să se inspire din el în vederea pregătirii summitului de pe 25 martie de la Roma, cu ocazia marcării a 60 de ani de la semnarea Tratatului fondator al Uniunii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.