Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, cere eliminarea ”ambiguităţilor” cu privire la Ordonanţa 13, considerând că aceasta ar putea fi o "portiţă legislativă prin care persoanele cu probleme în justiţie pot fi salvate" şi a afirmat că nu există un răspuns juridic asumat de specialiştii în domeniu cu privire la situaţia OUG 13.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Reiterez solicitarea PNL de a fi eliminată orice ambiguitate şi orice portiţă legislativă prin care persoanele cu probleme în justiţie pot fi salvate de Ordonanţa 13, chiar dacă această ordonanţă 13 a fost abrogată prin ordonanţa 14, chiar dacă se merge cu ea în Camera Deputaţilor şi va fi aprobată ordonanţa 14 în procedură de urgenţă, cu alte cuvinte, invocându-se faptul că efectele ordonanţei 13 au fost eliminate, rămâne în continuare o întrebare fără niciun fel de răspuns, la care nimeni nu poate să răspundă: Ce s-ar întâmpla dacă în Parlamentul României majoritatea PSD-ALDE, care am văzut cum funcţionează şi acţionează, noaptea ca hoţii, va vota aprobarea ordonanţei 13, în condiţiile în care ordonanţa 14 de abrogare a ordonanţei 13 va fi aprobată de Parlament? La această întrebare nu poate să răspundă nimeni'', a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă la sediul PNL.

Ea a punctat că nu există un răspuns juridic asumat de specialiştii în domeniu cu privire la situaţia Ordonanţei 13.

"Această portiţă lăsată în continuare de Liviu Dragnea rămâne în Parlamentul României şi avem suficiente motive de îngrijorare că lovitura încercată la Guvern este doar temporizată şi mutată în Parlament", a subliniat Turcan.

Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat miercuri, la Parlament, că membrii comisiei vor adopta, săptămâna viitoare, OUG 14, cu propunerea ca în corpul legii să fie specificat că ordonanţei de urgenţă 13 i-au încetat efectele la data la care a fost abrogată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.