Vicepremierul Raluca Turcan cataloghează drept "înfiorătoare" decizia Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţională a amenzilor aplicate în perioada stării de urgenţă, ea susţinând că "o instituţie care veghează la respectarea legii îndeamnă printr-o decizie la sfidarea legii".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În această situaţie folosită în mod iresponsabil de nişte politruci care vin acum în Parlamentul României, au blocat tot ce a fost bun în materie guvernamentală pentru populaţia României, s-a ajuns tot din cauza blocajelor permanente cu care a trebuit să ne confruntăm de la preluarea guvernării. Nu uitaţi că am ajuns să se conteste, de exemplu, legalitatea amenzilor pentru că decizia Curţii Constituţionale a fost una pur şi simplu înfiorătoare. Adică o instituţie care veghează la respectarea legii îndeamnă printr-o decizie la sfidarea legii şi culmea este că această măsură de sfidare a legii a fost pe aceeaşi linie, a fost la unison cu punctul de vedere al PSD-ului”, a declarat Raluca Turcan, sâmbătă, la Sibiu. 
 
Ea a precizat că deciziile CCR au generat o întârziere pe care adversarii politici ai actualei guvernări "au pus-o în cârca” PNL.
 
Ea a acuzat că "şicanele” pe care PSD-ul le face la adresa Guvernului şi care "par fi deranjante” sunt, de fapt, oportunităţi pentru ca actuala putere să prezinte măsurile pe care le-a luat. 
 
Vicepremierul a catalogat drept "un lucru bun” prezenţa premierului în Parlament şi a spus că aceasta va arăta de unde a plecat, ce măsuri a luat şi ce are în vedere Executivul în ceea ce priveşte gestionarea crizei sanitare.

Curtea Constituţională a României a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă, e neconstituţională.

"În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, Curtea constată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituţie, întrucât prin conţinutul său normativ a vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă şi protecţie socială, dreptul la informare, libertatea economică)", a transmis CCR.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.