Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, sâmbătă, la Baia Mare, că îşi doreşte ca partidul să se întărească în viitor în ceea ce priveşte sprijinul pentru ”integritatea în funcţia publică”, exprimându-şi, totodată, dorinţa ca membrii partidului să ”nu mai negocieze” lucruri ce ţin de statutul partidului şi de activitatea politică în interesul cetăţeanului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Au fost erori în trecut, nu vreau să insist pe ceea ce nu a funcţionat în Partidul Naţional Liberal, însă sunt câteva lucruri pe care PNL, din acest moment şi sper ca şi după alegerile interne să nu le mai negocieze. Primul este integritatea în funcţia publică. Al doilea este statutul Partidului Naţional Liberal care trebuie să fie reper pentru decizie politică corectă. Şi nu în ultimul rând este activitate politică în interes public, nu activitate politică pentru o persoană sau alta, pentru un interes sau altul, ci activitate politică pentru cei din afara politicii care aşteaptă de la partide soluţii concrete. Aşteaptă soluţii pentru bunăstarea lor individuală, pentru o Românie în care să se regăsească şi în care să-şi dorească să trăiască”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a subliniat că lipsa de preocupare constantă a guvernanţilor pentru investiţii, pentru locuri de muncă, pentru o economie prosperă a făcut ca foarte mulţi tineri calificaţi să plece în străinătate, de asemenea, a făcut ca foarte mulţi decidenţi în administraţia publică locală să se simtă neajutoraţi pentru că nu au primit sprijin pentru investiţii locale şi priviate şi pentru că nu au primit sprijin pentru a atrage mai uşor fonduri europene.

”Văd în ultima perioadă că PSD dă vina pe legislaţie pentru faptul că România încă nu a pus mâna pe 23 de miliarde de euro de care poate beneficia în următoarea perioadă, ori din nefericire, în ultimii ani, cu excepţia unui an în care a existat guvern tehnocrat, PSD a fost la putere şi faptul că nu avem unităţi de management funcţionale, că încă nu avem ghiduri pentru atragerea fondurilor europene nu este o chestiune de legislaţie sau de clasă politică, este o chestiune strict de cei care au decis soarta României”, a afirmat liderul PNL.

Turcan a menţionat că ”obsesia PSD pentru favorizarea corupţiei” este vizibilă, iar  votanţii PSD ”au primit foarte multă sfidare şi demagogie”, exprimându-ţi speranţa că membrii partidului vor fi tot mai vocali în lupta împotriva corupţiei.

”Am văzut obsesia PSD pentru favorizarea corupţiei din ultima perioada, am văzut obsesia PSD de a slăbi instituţiile statului (...) A existat un adversar fără şovăială în bătălia împotriva corupţiei, preşedintele Klaus Iohannis, şi sper că PNL va fi din ce în ce mai vocal în ceea ce priveşte integritatea, lupta împotriva corupţiei şi justiţia în folosul cetăţeanului care-şi caută dreptatea”, a spus Turcan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.