Premierul desemnat, Mihai Tudose, a declarat miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, întrebat ce atribuţii va avea Marcel Ciolacu în Guvern, că social-democratul va fi „vicepremierul cu probleme speciale”, care se va ocupa de coordonarea interministerială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Una dintre disfuncţionalităţile din vechiul guvern pe care le-am sesizat şi eu, şi la care s-au sesizat foarte pregnant mai ales efectele, au fost anumite iniţiative sau puncte din programul de guvernare care necesitau o corelare interministerială. Este foarte greu ca un coleg de al nostru cu rang de ministru, secretar de stat sau consilier de stat la prim-ministru să coordoneze alţi doi, trei, patru miniştri şi atunci asta a fost soluţia, ca vicepremierul cu probleme speciale cumva să aibă în atribuţii această coordonare interministerială”, a afirmat Mihai Tudose.

Înfiinţarea unui post de vicepremier, fără portofoliu, este singura modificare de structură în noua fomulă guvernamentală, prin comparaţie cu cabinetul Grindeanu. 

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.