Tribunalul Bucureşti a admis cererea de revizuire a fostului lider liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al Băncii Naţionale a României, care a fost condamnat în 2020 la cinci ani de închisoare în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, să admită cererea de revizuire formulată de Bogdan Olteanu.

”(...) admite cererea de revizuire formulata de petentul BOGDAN OLTEANU. Anuleaza s.p. nr.1960/2019 din 24.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, def.prin d.p. nr.1129/A din 29.10.2020 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a-I-a Penala, pronuntate in dos. Nr.20082/3/2017”, se arată în minuta şedinţei.  

De asemenea, instanţa a decis că ”încetează procesul penal referitor la revizuentul-inculpat BOGDAN OLTEANU, sub aspectul savarsirii infracţiunii de trafic de influenţă, fapta din perioada iulie-noiembrie 2018”.  

”Constata că revizuentul-inculpat a fost retinut, arestat la domiciliu si arestat preventiv de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv (...) ridică sechestrele asiguratorii instituite prin Ordonanta nr.38/P/2016 din 12.09.2016 a DNA si Incheierea din 25.08.2017, pronuntata in dosar asociat 20082/3/2017/a3, de Tribunalul Bucuresti, Sectia-I-a Penala”, se mai arată în documentul citat.  

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. 
 
Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, pe data de 29 octombrie 2020, în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării.
 
În luna august a acestui an el a fost eliberat din închisoare în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.