Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că există riscul ca referendumul pe justiţie să nu întrunească cvorumul de validare şi atunci PSD va spune că are dreptate şi că poporul nu susţine ce a întrebat Klaus Iohannis şi va trece la tot ce trebuie pentru a subordona justiţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Băsescu a declarat, vineri, la Digi 24, că este greu ca temele refendumului pe justiţie să fie transpuse în nişte întrebări care să primească un răspuns ce nu va necesita modificarea Constituţiei.

"Sunt foarte sceptic legat de şansele unui astfel de referendum, deşi, având în vedere riscurile eşecului, îl voi susţine cu toată forţa pe care o am atât, atât cât mai am. Va fi foarte greu să se transpună aceste teme în nişte întrebări care să primească un răspuns ce nu va necesita modificarea Constituţiei, deci sunt îngropate. Constituţia nu poate fi modificată decât… procesul începe cu un vot de două treimi în Parlament, ceea ce nu are nimeni în momentul de faţă", a spus Băsescu.

El nu exclude posibilitatea ca electoratul să fie obosit de atâtea dezbateri despre justiţie şi atunci există riscul ca referendumul să nu facă cvorumul necesar.

"În al doilea rând, nu exclud posibilitatea ca electoratul să fi obosit de atâta dezbatere despre justiţie. Mă uit şi la reacţia apărătorilor justiţiei care erau sute de mii, acum sunt câteva sute, mă refer la proteste. Lumea a obosit. Există riscul să nu se facă cvorumul de validare şi atunci să vedeţi PSD-ul cum vine pe cai mari şi spune aha, referendum invalidat, deci noi avem dreptate, poporul nu susţine ce a întrebat domnul preşedinte Iohannis, deci suntem liberi, trecem la ordonanţe, la tot ce ne trebuie pentru a subordona justiţia. Pentru că obiectivul lor de fond este să aibă control asupra Justiţiei, adică să se revină la epoca dinainte de 2004 când stabileau în Kiseleff cui îi facem dosare, cui nu-i facem dosare", a precizat Traian Băsescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că a trimis Parlamentului scrisoarea referitoare la temele referendumului din 26 mai, acestea fiind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare. "Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesaţi şi-au mai dat o ordonanţă de urgenţă şi trăieşte cu teamă fiecare zi în care este anunţată şedinţă de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaşte", a declarat preşedintele.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.