Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat, miercuri, că în cadrul şedinţei Consiliul Executiv al partidului nu s-a discutat despre reacţia deputatului Corneliu Bichineţ din timpul dezbaterilor din plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului de marţi, precizând însă că lucrurile sunt grave şi că nu trebuie coborât nivelul limbajului. Tomac a precizat că, în urma unei discuţii cu Bichineţ, acesta va fi mult mai atent în privinţa limbajului pe care îl va folosi.