Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader afirmă, după decizia CCR prin care s-a constatat neconstituţionalitatea legilor de modificare şi completare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, că niciuna dintre soluţiile legislative care au fost declarate neconstituţionale nu a fost iniţiată de către Ministerul Justiţiei, "toate fiind propuse în limitele deciziilor CCR şi ale Directivelor europene".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tudorel Toader face noi "simple precizări", într-o postare pe Facebook.

"În iulie 2017, MJ a elaborat şi transmis către Guvern, proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, în acord cu deciziile CCR, precum şi pentru transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă. Proiectul de lege a fost aprobat de către Guvern şi transmis la Parlament, fiind apoi preluat de către Comisia specială. Comisia specială a modificat, în mod substanţial, proiectul de lege, adăugând numeroase soluţii legislative declarate neconstituţionale", afirmă el.

Potrivit lui Tudorel Toader, în noiembrie 2017, MJ a elaborat şi transmis către Guvern proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală, în acord cu deciziile CCR, precum şi pentru transpunerea Directivei privind consolidarea prezumţiei de nevinovăţie.

El susţine că proiectul de lege a fost aprobat de către Guvern şi transmis la Parlament, fiind apoi preluat de către Comisia specială, iar Comisia specială a modificat, în mod substanţial, proiectul de lege, adăugând numeroase soluţii legislative declarate neconstituţionale.

"Nici una dintre soluţiile legislative care au fost declarate neconstituţionale nu a fost iniţiată de către MJ, toate fiind propuse în limitele deciziilor CCR şi ale Directivelor europene", mai arată Toader.

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins luni modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Până acum, CCR a amânat de şapte ori să se pronunţe în acest caz.

Principala obiecţie a judecătorilor CCR a fost aceea că legile de modificare a Codurilor Penale nu au fost puse în acord cu decizii anterioare ale Curţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.