Ministrul demis al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri, la Parlament, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu din care a făcut parte reprezintă o bilă neagră în mandatul său, dar nu şi în cariera sa, deoarece nu are nimic să-şi reproşeze.
Întrebat dacă moţiunea de cenzură este o bilă neagră în mandatul său, Teodor Meleşcanu a răspuns afirmativ.
„Evident că e o bilă neagră. În carieră, nu, că nu am ce să îmi reproşez. Dimpotrivă, cred că lucrurile au mers foarte bine în materie de relaţii externe”, a răspuns ministrul demis.
De asemenea, chestionat dacă va mai face parte şi din viitorul Cabinet, el a precizat: „A fost o declaraţie a preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu că, în urma evaluării activităţii miniştrilor, cei de la ALDE nu au fost consideraţi ca miniştri care nu şi-au îndeplinit în mod exemplar activităţile. Dânsul a spus că, după părerea lui, trebuie să rămânem aceiaşi”.
În ceea ce priveşte viitorul premier, Teodor Meleşcanu a spus că acesta trebuie „să fie un om competent şi care să se bucure de sprijinul coaliţiei majoritare din Parlament”.




























