Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, cere parlamentarilor să colaboreze cu el pentru a aduce schimbări în sistemul sanitar şi le transmite acestora că este „prea devreme” pentru a face campanie electorală. „Eu zic, dincolo de politică, să lăsăm sănătatea şi medicina pe seama profesioniştilor”, a adăugat Tătaru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Cer colaborare pentru ceea ce înseamnă schimbările din sistemul sanitar dacă tot ni le asumăm toţi şi dacă vrem să facem ceva”, le-a transmis ministrul Sănătăţii deputaţilor, la finalul dezbaterilor moţiunii simple care îl vizează.
 
El a cerut sprijinul specialiştilor din domeniu.
 
„Eu zic, dincolo de politică, să lăsăm sănătatea şi medicina pe seama profesioniştilor”, a adăugat Tătaru.
 
 „Într-un moment critic să facem un front comun, iar după ce ne vom da seama că am reglat şi societatea din punct de vedere economic să ne aducem aminte că intrăm în campanie electorală, dar e prea devreme în acest moment”, le-a mai transmis ministrul parlamentarilor.
 
Votul asupra moţiunii împotriva ministrului Sănătăţii va avea loc miercuri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.