Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că premierul Viorica Dăncilă a ajuns să promită cam tuturor parlamentarilor ALDE chiar portofolii ministeriale, doar-doar îi va convinge să i se alăture, iar acum a scos pe "tarabă" funcţia de preşedinte al Senatului

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Observ de câteva zile o zbatere disperată a d-nei Dăncilă în încercarea de a se salva de la înec. A ajuns să promită cam tuturor parlamentarilor ALDE chiar portofolii ministeriale, doar - doar îi va convinge să i se alăture. Şi, cum n-a reuşit, acum a scos pe «tarabă», tot pentru colegii mei, inclusiv funcţia de preşedinte al Senatului, pe care am anunţat că o voi elibera la începutul sesiunii parlamentare de toamnă”, scrie Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

El spune că Viorica Dăncilă a făcut acest lucru chiar fără să-şi consulte colegii de partid care aspiră în mod natural la preluarea acestei demnităţi importante, în condiţiile în care PSD are o majoritate.

„Dragă Viorica, ai grijă, mai ai puţin şi eşti gata să ajungi cu «oferta» la mine!”, adaugă Tăriceanu.

Liderul ALDE susţine că „toate aceste demersuri inspirate de consilierii cu care s-a pricopsit în ultima vreme sunt gândite în logica celor care o ghidonează: totul se vinde şi se cumpără”.

„Orice ar face însă, şi indiferent de tertipurile la care apelează, finalul va fi acelaşi: va trebui să vină în faţa Parlamentului pentru a dovedi soliditatea susţinerii. Şi atunci...”, încheie Tăriceanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.