Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că nu este de acord cu propunerea ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, privind limitarea dreptului de a munci în ţările UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am să încep cu o apreciere mai degrabă în glumă. Asta este o viziune liberală, cumva, asupra funcţionării economiei şi a pieţii muncii? Nu. Nicidecum nu suntem de acord cu o astfel de propunere, pentru că dreptul de a munci în interiorul Uniunii Europene este un bun câştigat, un drept câştigat de toţi românii de care foarte mulţi au înţeles să beneficieze, iar problema deficitului de forţă de muncă în România, o problemă reală, nu se rezolvă prin limitarea unui drept câştigat prin obţinerea calităţii de membru al UE”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, referindu-se la propunerea ministrului Finanţelor.

Liderul ALDE a precizat că România nu este singura ţară care s-a confruntat cu o penurie de forţă de muncă şi poate învăţa din exemplul altor ţări.

”O astfel de măsură nu am auzit să fie luată sau să fi fost luată de o altă ţară europeană”, a mai spus Tăriceanu.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus, marţi, în cadrul unei dezbateri în Parlament, că doreşte limitarea la 5 ani a dreptului de a lucra într-o ţară membră a Uniunii Europene (UE), în contextul în care angajaţii plecaţi din România, la muncă în Germania, nu se mai întorc ”în veci”.

El a precizat că trebuie să existe un permis de muncă în acelaşi timp, în toate statele membre UE, astfel ca angajaţii să fie obligaţi să migreze.

”Deci limitarea dreptului de a lucra. În ce sens? Că iar o să văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie acelaşi, ca şi timp, în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Că aşa, dacă ajunge în Germania şi primeşte drept de muncă, nu o să se mai întoarcă în veci în Croaţia, România, de unde a plecat. Trebuie să fie discutată o astfel de măsură. Maximum 5 ani şi la revedere, te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a explicat Teodorovici, potrivit unei înregistrări audio difuzate de Hotnews.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.