Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi-a depus marţi candidatura pentru Primăria Capitalei, declarând că este nevoie de un proiect de amploare, de un proiect care să aibă viziunea necesară pentru dezvoltarea Bucureştiului în următorii 25-30 de ani. În opinia sa, Bucureştiul trebuie să devină marele Bucureşti şi nu micul Paris.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Eu am un proiect de anvergură pentru Capitală axat pe două componente, unul care să vizeze modernizarea actualului oraş, şi a duoa componentă dezvoltarea oraşului care va trebui să includă localităţile din jurul Bucureştiului. Este nevoie de un proiect de amploare, de un proiect care să aibă viziunea necesară pentru dezvoltarea oraşului în următorii 25-30 de ani. Sigur că obiectivele din program nu pot fi toate atinse în 4 ani.  Vreau să fiu foarte onest cu bucureştenii, dar în acelaşi timp proiectul Bucureştiului trebuie pus pe şine şi demarat”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu după depunerea candidaturii.

El a adăugat că nici până în ziua de azi nu a fost aprobat de Consiliul General un plan urbanistic general pentru Capitală, de aceea se construieşte haotic în fiecare sector, în baza unor planuri urbanistice zonale.

„Am discutat cu câţiva dintre cei mai buni arhitecţi despre planul urbanistic, care a fost licitat în 2013 şi suntem în 2020 şi acest plan nu a fost încă aprobat de Consiliul General. Fiecare sector îşi face PUZ-urile lui şi apare câte un bloc şi aşa este un haos. Fără un plan urbanistic general lucrurile nu vor putea fi rezolvate. Ştiţi care e definiţia pasajului? Drumul cel mai scurt între 2 semafoare. Trebuie gândită proiecţia şi traficul Bucureştiului împreună cu specialişti”, a explicat Tăriceanu. 

Liderul ALDE a mai spus că vrea să transforme Capitala în Marele Bucureşti şi nu în micul Paris de pe vremuri, chiar dacă Parisul este unul dintre cele mai frumoase oraşe.

„Se pune problema ce vrem să facem cu Bucureştiul. Foarte mulţi cred că Bucureştiul poate deveni un pol de atracţie turistică. Da, poate deveni, dar nu ne putem compara cu Viena, care este Capitală imperială. Bucureştiul are atuurile lui – viaţa academică şi aici trebuie pregătiţi tineri în domenii. Pentru acest lucru Primăria trebuie să aibă o relaţie foarte deschisă şi să întindă mâna antreprenorilor din Bucureşti, pentru ei creează locuri de muncă, stabilizează populaţia. Eu cred că experienţa pe care am căpătat-o ani şi ani de zile, mai întâi ca ministru al transporturilor, apoi ca premier, apoi ca şef al Senatului, cred că această experienţă poate fi pusă în slujba cetăţenilor. Sunt născut, crescut, educat aici şi îmi doresc să devină o mare metropolă. Am auzit pe unii că Bucureştiul trebuie să redevină micul Paris. Iubesc Parisul, este o Capitală minunată, dar cred că Bucureştiul trebuie să devină marele Bucureşti şi nu micul Paris”, a conchis Tăriceanu. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.