Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, mierucri, după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că legea privind declasificarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI şi instituţiile judiciare este neconstituţională, că aşteaptă motivarea Curţii şi se vor decide paşii care trebuie urmaţi. ”Nu am de gând să depun armele şi să trecem cu buretele peste chestiunea protocoalelor”, a spus Tăriceanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, comentând decizia CCR în privinţa declasificării tuturor protocoalelor, că aceasta nu ”pune în discuţie legalitatea protocoalelor”

”Unica autoritate legiuitoare în România este Parlamentul. Nu are nimeni dreptul să legifereze alături de Parlament, în afară de Guvern, care este autoritate legiuitoare delegată. Protocoalele sunt ilegale, trebuie să găsim forma legală şi constituţională pentru ale declasifica”, a declarat Tăriceanu.

Întrebat dacă în PSD şi ALDE există o presiune pentru declasificarea acestor protocoale, şeful senatului a spus că ”este un interes public general”.

”Cred că pentru toată lumea trebuie să fie o preocupare serioasă, să nu avem instituţii care legiferează paralel. Dacă avem tot timpul discuţii din astea savante şi invocăm statul de drept, păi atunci să vorbim în mod corect de statul de drept. Nu poate să fie stat de drept când SRI şi Procuratura legiferează în România. Dacă acceptăm o definiţie minimă a statului de drept, înseamnă că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare”, a mai spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a ai spus că ”aceste decizii nu trebuie luate sub imperiul vitezei că nu suntem la concurs de cine scoate mai repede o soluţie”.

În plus, Tăriceanu a precizat că nu va depune armele în această chestiune, urmând a se stabilii paşii de urmat.

”Vedem care este decizia Curţii şi motivarea şi după aceea şi o să ne consultăm cu cei care sunt specialişti în domeniu şi vom vedea care sunt paşii pe care îi urmăm. Vă pot spune că, cel puţin în ceea ce mă priveşte, nu am de gând să depun armele şi să trecem cu buretele peste chestiunea protocoalelor”, a ai spus Tăriceanu.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţională miercuri în integralitate, legea privind declasificarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI şi instituţiile judiciare în baza unei decizii a CSAT din 2005.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.