Liderul ALDE, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceau, al cărui partid nu a intrat în Parlamemtul European pentru că nu a atins pragul de 5%, foloseşte apariţia unor imagini în care Frans Timmermans îşi negocia cu premierul bulgar susţinerea pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, ca pretext pentru ironii la adredsa preşedintelui Klasu Iohannis, despre care afirmă că ”a reuşit, bătând cu pumnul în masă şi negociind agresiv, să obţină pentru sine dreptul de a fi de acord imediat cu orice decizie iau cei mari la Bruxelles”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul bulgar, Boyko Borisov, s-a întâlnit duminică noaptea cu Frans Timmermans, vicepreşedintele al Comisiei Europene şi aspirant la fotoliul de şef al Comisiei UE, şi i-a spus în ce condiţii îi susţine candidatura. Premierul bulgar a transmis live pe Facebook o parte din conversaţie. Conform adevarul.ro, o parte din condiţiile impuse de Borisov sunt crearea unui hub al gazelor în Bulgaria, intrarea acestei Bulgariei în Schengen şi dorinţa guvernului bulgar ca Bruxelles-ul să pună capăt MCV. ''Am vrut să ne vedem pentru a discuta aceste lucruri'', precizează premierul bulgar, arătându-se favorabil compromisului evocat, întrucât ''sincer vorbind, Weber are ani de experienţă în Parlament, în timp ce dumneavoastră aveţi mai multă experienţă în Comisie, ca prim-vicepreşedinte''.

”Sunt de părere că mai-marii Uniunii Europene dau un semnal foarte prost către cetăţenii statelor membre prin aceste tocmeli de funcţii, mai ceva ca la piaţă, care au loc la Bruxelles. Şi nici măcar cu succes. Oamenii văd o imensă bătaie pe ciolan, o mobilizare şi un consum de energie cum nu au văzut, spre exemplu, la dezbateri despre ceea ce e cu adevărat de făcut pentru rezolvarea marilor probleme comunitare. Peste toate, însă, am privit cu stupefacţie repriza de aranjamente cu iz de şantaj dintre premierul bulgar, Boiko Borisov, şi Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi aspirant la fotoliul de şef al Comisiei. Totul transmis live, duminică noaptea, pe Facebook de către Borisov. Elegant, ce să zic...”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

El spune că a văzut, astfel, cum se târguiesc principiile: ”te susţinem la şefia Comisiei Europene dacă ne bagi în Schengen, ne ridici MCV-ul, ne faci hub regional de gaze şamd zice bulgarul”, iar olandezul râde fericit şi aprobă, uşor îngrijorat, totuşi, că se înregistrează.

”Faptul că asemenea lucruri au ajuns să se dispute ca la talcioc e grav, în opinia mea. Şi totuşi, dincolo de principii, măcar e de apreciat că premierul bulgar se zbate să scoată cât mai mult pentru ţara lui. Al nostru preşedinte e mult mai dur şi mai intransigent: nimic despre Schengen, MCV ori Moldova, dar a reuşit, bătând cu pumnul în masă şi negociind agresiv, să obţină pentru sine dreptul de a fi de acord imediat cu orice decizie iau cei mari la Bruxelles”, comentează Călin Popescu Tăriceanu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.