Liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut luni un apel public către preşedintele Klaus Iohannis, prin intermediul unei scrisori deschise, să uzeze de influenţa pe care o are asupra susţinătorilor şi simpatizanţilor pentru ca demonstraţiile din stradă să înceteze, atrăgând atenţia asupra faptului că protestele pot degenera şi pot deveni periculoase, iar efectele vor fi imprevizibile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ieri, am făcut un apel public la toţi liderii politici, printre care v-am inclus, să facă uz de influenţa pe care o au asupra susţinătorilor şi simpatizanţilor, pentru ca demonstraţiile de stradă să înceteze. S-a ajuns în apropierea unui punct de inflexiune, iar continuarea protestelor sub această formă este impredictibilă, poate degenera, poate deveni periculoasă şi poate scăpa de sub control, iar efectele sunt imprevizibile”, i-a transmis Tăriceanu preşedintelui Iohannis prin intermediul unei scrisori deschise.

Lideru Senatului spune că ordonanţa 13 a fost abrogată, Cabinetul Grindeanu a făcut pasul înapoi, ceea ce poate fi interpretat ca o recunoaştere implicită a greşelii comise în această speţă.

”Decizia guvernului de abrogare a OUG 13/2017 demonstrează fără echivoc că nu a existat o agendă ascunsă şi nici nu avea vreo anumită «dedicaţie». Dacă Ordonanţa ar fi fost motivul real al prezenţei în stradă a multor manifestanţi, era normal ca după abrogarea ei protestul să înceteze. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că o parte a demonstranţilor a trecut la o nouă revendicare: demisia Guvernului”, mai susţine Tăriceanu.

El îi atrage atenţia şefului statului că, dacă partidele şi preşedintele României ar accepta ca decizia politică să fie transferată străzii, s-ar anula rolul constituţional al instituţiilor alese democratic şi s-ar deturna atribuţiile celorlalte instituţii ale statului, ceea ce ar conduce la o disoluţie a puterii statale şi la un haos generalizat.

”Acţiunile pe care le-aţi întreprins ca preşedinte în perioada campaniei electorale şi ulterior s-au situat în afara Constituţiei, v-au consacrat drept partizan activ al unor forţe politice şi oculte şi v-au descalificat din rolul de moderator conferit de Constituţie. Participarea dumneavoastră sub însemnele instituţiei prezidenţiale la o demonstraţie neautorizată, descinderea neconstituţională la o şedinţă a Guvernului, directivele publice pe care le-aţi dat CSM şi Avocatului Poporului, imixtiunile de notorietate în activitatea Justiţiei şi lipsa dumneavoastră de reacţie la ceea ce poate deveni un pericol major asupra democraţiei, sunt tot atâtea argumente că v-aţi situat în afara Constituţiei”, i-a mai reproşat Tăriceanu preşedintelui Iohannis.

Şeful Senatului i-a mai transmis lui Klaus Iohannis că, deşi s-a poziţionat public în fruntea forţelor politice care au pierdut alegerile fără echivoc, funcţia îl obligă să se supună majorităţii votului popular liber exprimat pe 11 decembrie şi să accepte că partidele pentru care a militat şi continuă să militeze ”împotriva prevederilor constituţionale” vor sta în opoziţie timp de patru ani.

”Preşedintele României ar fi trebuit să fie primul care să îndemne ca dialogul politic purtat în Parlament să ia locul demonstraţiilor de stradă o dată cu abrogarea OUG 13/2017. Tăcerea dumneavoastră este un îndemn implicit la escaladarea protestelor devenite nelegitime o dată cu abrogarea Ordonanţei şi este mai mult decât grăitoare în legătură cu planul instaurării «guvernului meu», contrar rezultatului alegerilor”, a mai scris Tăriceanu.

În finalul scrisorii, Călin Popescu Tăriceanu îi solicită preşedintelui Iohannis să renunţe la ”încercarea antidemocratică de a inversa rezultatul alegerilor”.

”Având în vedere cele de mai sus, vă solicit în modul cel mai ferm să renunţaţi la încercarea antidemocratică de a inversa rezultatul alegerilor, să abandonaţi activităţile Dumneavoastră neconstituţionale şi să luaţi acele măsuri la care vă obligă funcţia, pentru ca acţiunea politică democratică şi responsabilă să ia locul escaladării manifestaţiilor stradale. În caz contrar, pe lângă faptul că nu veţi reuşi să vă duceţi la bun sfârşit planurile de anulare a rezultatului alegerilor, vă asumaţi o grea răspundere faţă de poporul român”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.