Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri seară, despre posibilitatea pierderii grupului de la Camera Deputaţilor, că, ”decât mulţi şi de formă, mai bine puţini, zdraveni şi corecţi”. El a mai spus că în cadrul şedinţei de vineri cei care au avut păreri diferite au putut să se exprime liber, fără niciun fel de reţinere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tăriceanu a spus, într-o intervenţie telefonică Digi 24, că a propus organizarea unui congres al ALDE până la sfârşitul anului.

“În reuniunea pe care am avut-o, la sfârşitul reuniunii, am abordat ca ultim punct, necesitatea convocării unui congres, la care am făcut referire la începutul acestei veri, le-am propus atunci colegilor mei să avem atunci un congres în a doua parte a anului, în care să încercăm o mai bună conturare a profillui nostru ideologic ca partid liberal şi astăzi am propus colegilor organizarea unui congres până la finele acestui an”, a spus preşedintele ALDE.

El a menţionat că este bine ca membrii ALDE să ştie că există viaţă după ruperea alianţei cu PSD şi după alegerile din noiembrie.

“Cred că este nevoie ca odată cu trecerea în opoziţie sigur că reconsiderăm anumite abordări pe care le avem. E bine ca membrii ALDE să ştie şi să afle că există viaţă şi după ruperea alianţei cu PSD şi după alegerile din noiembrie, pentru că politica nu e doar despre câştiguri de moment, ci despre ceea ce ştii să faci bine pentru cetăţeni. Sunt absolut deschis organizării unui congres”, a explicat Tăriceanu.

El a precizat că a avut discuţii şi cu mulţi social-democraţi, spunând că există un curent favorabil ieşirii PSD de la guvernare.

“Doamna Dăncilă eu înţeleg că face oferte de-astea ademenitoare pentru că este disperată să rămână prim-ministru. Am discutat cu mulţi din PSD şi există un curent de opinie care este foarte favorabil inclusiv ieşirii de la guvernare a PSD. Îşi dau seama şi ei că această guvernare nu mai merge, că şi-a pierdut resursele, că şi-a pierdut suflul. Numărătoarea inversă pentru doamna Dăncilă să ştiţi că a început de ceva vreme”, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă se teme că ar putea pierde şi grupul de la Camera Deputaţilor, preşedintele ALDE a spus: “Am discutat cu colegii mei din grupul de la Camera Deputaţilor, să ştiţi că decât mulţi şi de formă, mai bine mai puţini şi zdraveni, sănătoşi şi corecţi şi oneşti. (…) Cred că astăzi colegii care au păreri diferite au putut să se exprime liber, fără niciun fel de reţinere, nimeni nu le-a făcut cel mai mic proces de intenţie, mă bucur că sunt păreri diverse şi am luat hotărârile care erau necesare”.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.