Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat miercuri, în plenul Parlamentului, un atac dur la adresa preşedintelui Iohannis şi a CSM, instituţii pe care le-a acuzat că au atacat ”cot la cot” OUG 13, ”un act constituţional perfect legitim”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”CSM doreşte să fie independent în cadrul arhitecturii instituţionale, dar CSM pare să dorească această independenţă numai în raport cu Parlamentul pentru că observăm că, atunci când preşedintele actual s-a dus la CSM, imediat, cot la cot, au depus contestaţiile pe care le cunoaşteţi la CCR împotriva unui act constituţional perfect legitim aşa cum a fost subliniat de către CCR pe care l-a adoptat Guvernul”, a declarat Tăriceanu în cadrul dezbaterilor asupra declaraţiei de reafirmare a rolului şi prestigiului Parlamentului.

Şeful Senatului a ţinut să atragă atenţia că unica instituţie care reprezintă poporul este Parlamentul, în vreme ce preşedintele este doar reprezentantul statul. ”Nu mă pot abţine să fac o remarcă: vreau să înţelegem cu toţii că preşedintele reprezintă statul şi nu este şeful statului. Nu merge această instituţie după formula din marină sau din armată: comanda la mine. Nu merge”, a mai spus şeful Senatului.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Tăriceanu l-a mai acuzat pe preşedintele Iohannis că a declanşat un război politic în ultimele două luni, fiind nevoie de intervenţia CCR ”pentru a pune lucrurile în ordine”.

”Fără îndoială că în această perioadă a existat o ingerinţă majoră a CSM în activitatea puterii executive şi o ingerinţă a instituţiilor de forţă împotriva activitatea Guvernului şi a Parlamentului. Am traversat o perioadă de criză de aproape două luni în care preşedintele a declanşat un război politic, alimentând nemulţumirile unei părţi a populaţiei şi încercând să răstoarne rezultatul alegerilor”, a adăugat Tăriceanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.