Filmul „Rândul”, în regia Andreei Dumitriu, a fost proiectat vineri la Astra Film Festival. Filmul urmăreşte pelerinajul la racla Sfintei Parascheva din Iaşi, unul dintre cele mai mari pelerinaje ortodoxe din Europa de Est.
Se adună aici, an de an, zeci de mii de oameni care se aşază la rând pentru a ajunge la moaşte. Fără explicaţii şi fără comentarii, filmul urmăreşte fluxul uman, discuţiile dintre oameni şi spaţiul în care speranţa rămâne constant vie.
„Cam acum 10 ani am abordat subiectul. Nu înţelegeam de ce ai face asta, de ce ai sta la rând zile în şir, mai ales că-n acel an chiar şi murise cineva stând la rând. Apoi au urmat mai mulţi ani în care m-am documentat şi aşa am văzut că se repetă anumite subiecte, discuţii, momente”, a menţionat regizoarea în sesiunea de Q&A de după proiecţie.
Întrebările din public au tot curs, pe măsura curiozităţii asupra subiectului, iar Q&A-ul s-a întins pe vreo 25 de minute, cu zece mai mult decât era preconizat. „L-am simţit ca pe un film extrem de trist, ca un strigăt de disperare”, a spus cineva din public. A fost „o experienţă antropologică”, a adăugat altcineva, iar o a treia persoană a spus că a şi râs la anumite scene, „deşi poate nu trebuia”.
„Nu cred că am căutat să ridiculizez pe nimeni, dar sunt şi situaţii amuzante (...) Eu aveam un sentiment aproape claustrofobic în acel rând delimitat de garduri, ştiind că nu poţi ieşi de acolo. Erai forţat să rămâi cu cei din jur, fie că-ţi plăcea sau nu, fie că se legau discuţiile sau nu”, a mai precizat regizoarea. „Credeţi că există şi o componentă de business?” a venit întrebarea din sală aproape de final: „E un eveniment enorm, imaginaţi-vă că vin la Iaşi 200.000 de oameni într-o săptămână. Nu mai găseşti cazare în oraş, nimic. Artificiile erau date din oraş, cu siguranţă că are şi o componentă de business”, a confirmat Andreea Dumitriu.
Radu Burnete: „Educaţia e cel mai important lucru care nu ne preocupă suficient”
La Sala Thalia, un DocTalk greu: „Abandonul şcolar în perspectiva falimentului statal”. Cât mai poate rezista statul cu un sistem de educaţie atât de deficitar? Abandonul şcolar a devenit un fenomen transmis deja de la o generaţie la alta. Studiile arată că ar necesita cel puţin zece ani de investiţii şi reforme ample care să readucă învăţământul la misiunea lui reală.
O discuţie moderată de Răzvan Petri, care a ştiut să-i provoace pe invitaţii săi, prof. Mircea Miclea şi consilierul prezidenţial Radu Burnete, să participe la un dialog intens.
Punctul de plecare al acestui DocTalk a fost filmul „Copiii reţelei” (Olivier Ballande / Franţa), despre o echipă de anchetatori francezi şi români, urmărind o reţea infracţională din Iaşi care exploatează minori implicaţi în furturi din buzunare în centrul Parisului. Investigaţia descrie un sistem în care victimele sunt transformate în instrumente ale crimei organizate: „mici muncitori desăvârşiţi în timp ce adulţii stau degeaba”, după cum se spune în film. „Deci Iaşul e o şcoală de hoţi, iar apoi aceşti copii merg în afară?”, este concluzia cruntă a unui anchetator francez.
Premisa discuţiei? Rata de abandon şcolar, calitatea educaţiei, contextul bugetar, decalajele bugetare, toate se văd şi ne dor. Ce poate face statul pentru aceşti copii, pentru copiii români pe care i-am văzut şi-n film?
Prof. Miclea a propus câteva soluţii simple: „Cum ar fi dacă statul ar introduce un criteriu educaţional pentru a primi ajutorul social sau voucherele educaţionale în loc de cele de vacanţă? Sau chiar vouchere pentru cărţi. Suntem pe ultimul loc în Europa la citit cărţi. La noi e miopie politică: se gândeşte doar până la următorul ciclu electoral. Aşa vei sacrifica mereu acele aspecte care au nevoie de cicluri lungi, cum e educaţia”, a punctat Miclea. „Educaţia e cel mai important lucru care nu ne preocupă suficient”, a fost de acord şi Burnete.
De ce nu reuşim să prioritizăm educaţia? Potrivit consilierului prezidenţial, clasa politică e de vină, pentru că „nu ajunge la acest tip de asumare”, în vreme ce prof. Miclea a fost mai direct:
„Această gândire pe termen scurt e doar prostie”. Ca soluţie, el crede că e nevoie de acţiune:
„Trebuie să ne asumăm riscuri. Dă drumul la minge! Rata de învăţare e lentă dacă amâni acţiunea (...) Putem cultiva modele de oameni care riscă”.
În privinţa falimentului statal, ambii invitaţi au concluzionat că statul nu eşuează neapărat: el poate funcţiona chiar şi în vremuri tulburi, cu bugete mai mici.
Dar cum găsim totuşi 3% pentru a creşte bugetul pentru educaţie? Iar aici, invitaţii au jucat în echipe adverse: prof. Miclea a spus „din munca noastră, din banii noştri, dar poţi reduce şi din administraţia publică, ori de la serviciile de informaţii (...) sunt multe lucruri din care se pot tăia bani”, în timp ce Burnete a spus că „3% din PIB trebuie să fie bani în plus dacă vrem să ajungem la 6% pentru educaţie şi 5% pentru apărare”.
„Oh, ce rău îmi pare că am ajuns abia acum la festival, când e spre final”, i-a spus o fată prietenei ei după acest DocTalk.
O casă indestructibilă şi o călătorie vindecătoare
Ziua a şaptea a inclus şi alte câteva momente importante.
Un exemplu este „Imago” (Déni Oumar Pitsaev / Franţa, Belgia / 2025). După o viaţă fragmentată de exil, un bărbat crescut în Franţa se întoarce la rădăcinile sale din Georgia pentru a construi casa în copac visată în copilărie şi pentru a-şi găsi stabilitatea. Surprinzător şi contrar aşteptărilor, atunci când şi-a dorit să realizeze această casă, regizorul a spus la Q&A-ul de după proiecţie că se aştepta să fie considerat un nebun, însă nu a fost deloc aşa.
Doar soţia tatălui său a fost şocată la auzul poveştii.
Dar casa, ce se întâmplă cu casa? A construit-o? Asta a vrut să ştie publicul. „Am terminat şi casa. Glumesc! Mental vorbind, ea în mintea mea. Am pierdut două case în timpul războiului aşa c-a fost schizofrenic pentru mine să ştiu că poate fi şi această casă distrusă. Aşa c-am zis că nimeni nu poate bombarda oricum o casă care există doar în imaginaţie. Casa din visurile mele e acolo şi e indestructibilă”, a spus regizorul.
În „N-am mai simţit demult o primăvară” (Alexandra Bidian / Germania, România / 2025) am aflat povestea unui fost deţinut politic din Sibiu, emigrat în Germania, care visa să devină preşedintele României după căderea comunismului. Ani mai târziu, fiica sa îi reconstruieşte povestea din arhive şi propriile amintiri. „Am călătorit zece zile în România împreună cu mama şi sora mea şi întreg drumul a fost provocator. A fost provocator să fim toate trei în aceeaşi
maşină. A fost vindecător să avem acel timp să vorbim despre trecut, dar şi despre viitor”, a spus regizoarea la Q&A-ul de după proiecţie.
Publicul a felicitat-o pentru portretul mamei creat în film, care-a fost văzută ca fiind puternică, dar şi pentru imaginile de acum aproape 30 de ani, prin care a redescoperit Sibiul, aşa cum arăta el în 1993, cu spaţii sau locuri care pe alocuri arătau „înfricoşător”, aşa cum au menţionat cei prezenţi.
Un film mult apreciat de public a fost „Pionul lui Lenin” (Dragoş Turea / România, Republica Moldova / 2026), despre un actor din Republica Moldova care intră zilnic în costumul lui Lenin pentru a întâmpina vizitatorii unui muzeu al comunismului, iar apoi, cu un baros în mână, luptă pentru îndepărtarea statuilor sovietice din spaţiul public.
Astăzi, Gala de premiere şi multe întâlniri importante
Ziua de sâmbătă va culmina cu Gala de premiere, prezentată de Amalia Enache. Până atunci, trei proiecţii speciale „NADIA”, serialul documentar vertical de autor realizat de Carmen Lidia Vidu, urmat de discuţia dintre regizoare şi Germina Nagâţ, moderată de Anca Suciu, proiecţia anchetei „Statul degeaba”, producţie România, te iubesc! şi discuţia dintre Anca Suciu şi Alex Dima, şi „Ursulinele”, un dialog moderat de Emil Hurezeanu despre patrimoniul cultural, alături de invitaţii săi: antreprenorii Alexandre Eram şi Robert Hanea.
Medikatv.ro
