Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, marţi, după decizia CCR privind respingerea proiectului reformei pensiilor magistraţilor, că nu este momentul ca noi să generăm alte crize politice, din niciun punct de vedere şi că Guvernul va relua procedura, merge înapoi la Parlament, corectează ce e de corectat, dar reforma trebuie să meargă mai departe, pentru că, altfel, la anul nu o să avem bani de investiţii.
”Nu este momentul ca noi să generăm alte crize politice. Nu este momentul, din niciun punct de vedere. Avem în faţă un buget de aprobat pentru 2026, avem reforme de dus până la capăt, avem pachetul de reforme pe administraţia publică locală şi centrală care sunt pregătite şi avem nevoie de ultimele decizii cu privire la numărul de angajaţi, numărul de funcţionari publici, de posturi desfinţate”, a spus vicepremierul Tanczos Barna, despre o demisie în urma deciziei CCR privind reforma pensiilor magistraţilor.
El a arătat că nu este momentul, nici în context global.
”Lângă noi, la vecinii noştri, în Ungaria, se pregăteşte un summit istoric unde se întâlneşte domnul Trump cu domnul Putin şi noi începem să discutăm de criză politică internă. În niciun caz. Trebuie să mergem mai departe cu reformele”, a spus vicepremierul Tanczos Barna, la Digi 24.
”Trebuie să fim hotărâţi să ducem această luptă până la capăt, astfel încât să creăm condiţii pentru reducerea cheltuielilor de funcţionare ale statului”, a adăugat el.
Vicepremierul a mai spus că în pachetul 2 sunt patru legi, de sine stătătoare care au trecut, inclusive de filtrul Curţii Constituţionale, care sunt în vigoare şi o să producă reforme şi efecte la companiile de stat, la cele trei instituţii autofinanţate, în sistemul de sănătate.
”Această muncă trebuie dusă mai departe şi nu trebuie să ne oprim nici în cazul Curţii Constituţionale sau în cazul reformei din justiţie. Reluăm procedura, mergem înapoi la Parlament, corectăm ce e de corectat procedural, aşteptăm 30 de zile, dacă trebuie să aşteptăm 30 de zile, dar reforma trebuie dusă mai departe. Altfel, la anul nu o să avem bani de investiţii”, a menţionat Tanczos Barna.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.