Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, miercuri, întrebat dacă UDMR rămâne la masa negocierilor, că astăzi uniunea este „la masa negocierilor”. Întrebat dacă UDMR este mulţumită cu portofoliile pe care ar urma să le primească în viitorul Guvern, în condiţiile în care uniunea nu ar mai avea Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna a răspuns: „Nu pot să prevăd viitorul”
Tanczos Barna a declarat miercuri, înaintea unei noi runde de negocieri pentru viitorul guvern, că nu poate spune încă dacă UDMR va mai rămâne în coaliţie în condiţiile în care nu va mai avea Finanţele, care, potrivit unor surse politice, ar urma să revină Partidului Naţional Liberal.
„Astăzi suntem la masa negocierilor. Mâine nu ştim ce va fi. Nu pot să prevăd viitorul”, a afirmat Tanczos Barna.
În legătură cu ceea ce şi-ar dori Uniunea în actualele condiţii în care el nu va mai fi ministrul Finanţelor în viitorul Guvern, iar UDMR nu va mai avea acest minister, Tanczos Barna a răspuns: „Vom spune în coaliţie”.
Într-o declaraţie la RFI, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a dat de înţeles că nu este sigură prezenţa UDMR în viitorul Guvern şi în coaliţie, deoarece partidul nu ar avea influenţă, ci ar fi doar „de decor”, în condiţiile în care ar urma să primească Ministerul Dezvoltării şi Ministerul culturii.
„Guvernul va fi cu PSD, n-am nicio îndoială. Guvernul majoritar fără PSD şi PNL nu se poate. Dacă vreţi să fiu un pic mai direct, ei trebuie să îşi asume şi aceste corecţii, în primul rând, fiindcă totuşi gaura a fost dată de ei. Şi şi-au asumat, inclusiv Ilie Bolojan a spus public că trebuie asumată şi este şi o mare parte de vină acolo unde stă el. PNL şi PSD au ministerele cele mai importante, de forţă, avizatoare. USR şi-a negociat şi el. Noi am lua Dezvoltarea si Cultura”, a afirmat Kelemen Hunor la RFI.
Acesta a spus că membrii Uniunii vor vedea dacă se vor înţelege pe programul de guvernare şi pe reformele fiscale.
„Noi nu am avea nicio influenţă directă asupra deciziilor majore, inclusiv pe fiscalitate. Nu putem fi doar decor. Ok arată bine, dar să fii decor nu este prea plăcut, că decontezi şi tu”, a completat liderul UDMR.
Întrebat dacă asta înseamnă că UDMR s-ar putea să nu intre în coaliţie, el a răspuns: „Asta vom decide cu colegii, în urma negocierilor, cum închidem negocierile. Sigur fiecare se întoarce. Nu numai noi şi PNL şi PSD şi USR că trebuie validată negocierea sau trebuie validat rezultatul şi atunci vom vedea”.
În ceea ce priveşte prezenţa Uniunii în viitorul Executiv, Kelemen a spus că nu este sigură.
„Nu, dar de ce să fie sigură? Nu vă supăraţi. De ce, dacă se poate fără noi? Noi am văzut în 2023. Şi da, în politică asta este. Nu e altruism deloc, nu e altceva decât aritmetică şi guvern politic. Dincolo de aritmetică, ar însemna că găseşti un echilibru, o soluţie echilibrată şi fiecare să aibă ceva de spus. Dar tu, când nu ai instrumente guvernamentale, doar eşti decor înseamnă că nu vei influenţa nimic. N-ai cum că nu ai ministere avizatoare, n-ai ministere de forţă şi atunci, de fapt, eşti acolo ca să fii”, a mai spus liderul UDMR.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.