Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă, luni, că s-a întâlnit cu reprezentanţii Comisiei pentru Petiţii din cadrul Parlamentului European, care fac o vizită în România, şi a discutat despre păduri şi populaţia de urs brun. ”Avem cele mai sănătoase şi valoroase păduri din Europa şi cea mai numeroasă populaţie de urs brun din UE”, afirmă min istrul, precizând că acest lcuru aduce şi o responsabilitate uriaşă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem cele mai sănătoase şi valoroase păduri din Europa şi cea mai numeroasă populaţie de urs brun din UE. Sunt comori naturale inestimabile, dar, în acelaşi timp, înseamnă şi o responsabilitate uriaşă care necesită o gestionare complexă. Astăzi am avut ocazia să prezentăm delegaţiei Comisiei pentru Petiţii din cadrul Parlamentului European progresele făcute privind managementul pădurilor şi combaterea tăierilor ilegale, dar şi pachetul de măsuri privind gestionarea conflictelor om-urs şi conservarea speciei, a transmis, luni, ministrul Mediului.

Tanczos Barna afirmă că, în privinţa urşilor, în doi ani şi jumătate de când UDMR şi-a asumat un management activ al speciei, ”de la zero acţiuni ale autorităţilor centrale am ajuns la un pachet de măsuri complex”.

”Am spus şi repet: viaţa umană este mai presus de orice! De aceea, implementăm planul de acţiune pentru specia urs brun, bazat pe o abordare ştiinţifică, raţională şi responsabilă, protejând viaţa umană. Am reglementat intervenţia imediată în situaţii de urgenţă, finanţăm garduri electrice, estimăm populaţia de urs brun prin probe genetice, iar următorul pas este aprobarea cotelor de prevenţie, bazate pe un studiu ştiinţific şi împărţite printr-un mecanism matematic”, a mai transmis ministrul.

Acesta susţine că ascultă argumentele activiştilor de mediu, dar nu se lasă intimidat de acuzaţii nefondate.

”Gestionăm pădurile României pe baza principiilor de transparenţă sporită şi responsabilitatea tuturor actorilor implicaţi. Avem un sistem de trasabilitate a lemnului unic în Europa, SUMAL 2 , care ar putea fi un model de urmat pentru celelalte state membre. În prezent, oricine poate urmări drumul lemnului în România şi oferim organelor de specialitate un instrument împotriva tăierilor ilegale”, a mai scris ministrul pe Facebook.

Acesta mai anunţă că se continuă dezvoltarea sistemului informatic, prin imagini stelitare şi camere video.

”Am înăsprit legile, lucrăm la un Noul Cod Silvic, refacem pădurile degradate şi împădurim noi suprafeţe de păduri în cea mai amplă campanie de împădurire din România”, a mai scris ministrul.

Acesta precizează că, după ce vor vizita judeţele Covasna şi Suceava, eurodeputaţii ”vor înţelege mai bine problemele la faţa locului, îşi vor forma o imagine mai clară, iar toate acestea ne pot aduce mai aproape de soluţii pe termen lung”.

Reprezentanţi ai Comisiei pentru Petiţii din Parlamentul european se află în România pentru a evalua situaţia tăierilor ilegale de păduri, semnalate în diferite petiţii, dar şi situaţia urşilor.

Din delegaţia fac parte reprezentanţi din România, Austria, Bulgaria, Estonia şi Spania.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.