Ministrul Mediului, Tánczos Barna, s-a întâlnit, marţi, cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Botond Zákonyi şi au discutat despre oportunităţi ale cooperării bilaterale în diverse domenii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, anunţă, marţi seară, că s-a întâlnit cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Botond Zákonyi, iar pe agenda discuţiilor s-au aflat mai multe subiecte. 
 
Cei doi au discutat despre ”oportunităţi ale cooperării bilaterale în diverse domenii”, cum ar fi apele transfrontaliere, cooperarea între autorităţile româno-ungare privind EUTR şi oferirea şi prezentarea unor detalii legate de organizarea unor evenimente care au în prim-plan natura şi dezvoltarea durabilă.
 
”În ceea ce priveşte biodiversitatea, ministrul Barna Tánczos a subliniat oportunitatea continuării colaborării cu Ungaria în cadrul culoarului româno-ungar, pentru conservarea biodiversităţii în Regiunea Panonică, pentru stabilirea şi menţinerea stării favorabile de conservare a speciilor şi habitatelor comune pentru România şi Ungaria, dar şi în zona transfrontalieră. Legat de domeniul apelor, demnitarii au adus în discuţie evoluţia managementului apelor transfrontiere la nivel european. MMAP consideră că actualul cadru de colaborare şi rezultatele acestuia sunt elemente determinante pentru dezvoltarea pe viitor a relaţiilor dintre ţările partenere”, a transmis Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă. 
 
Potrivit documentului, în domeniul pădurilor, discuţiile au condus către cooperarea între autorităţile româno-ungare privind EUTR (Regulamentul Uniunii Europene privind lemnul). 
 
”Astfel, ministrul Tánczos a subliniat că România este deschisă continuării colaborării cu Ungaria în privinţa gestionării durabile a pădurilor, pentru prevenirea, combaterea tăierilor ilegale de arbori şi a comerţului aferent, prin controlul provenienţei lemnului şi al asigurării trasabilităţii acestuia”, se mia arată în document. 
  
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.