Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că, în discuţiile avute la formarea coaliţiei şi agrearea programului de guvernare, premierul Ilie Bolojan nu a pronunţat cuvântul ”demisie”, însă a dat de înţeles că, dacă partidele se dezic de cele asumate, se poate retrage. Tanczos spune că, în opinia sa, discuţia despre o eventuală demisie a premierului este ”închisă”, dar admite că o decizie negativă a CCR privind legea care modifică pensiile magistraţilor poate ”complica foarte mult situaţia” şi poate crea ”un efect de domino”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Un lucru este cert: când am făcut programul de guvernare şi ne-am asumat acest program de guvernare, în mare măsură creionat şi propus de premier, a fost o asemenea discuţie, acesta este planul, pentru asta facem o coaliţie, pentru planul acesta ne asumăm o guvernare comună, dar nu ne dezicem, după o săptămână, două, trei, cinci, de un plan pe care l-am agreat împreună. Şi atunci, da, domnul prim-ministru a zis: ori mergem înainte cu acest plan, ori îmi spuneţi şi eu mă retrag şi vine altul care ştie să facă un plan mai bun şi duce mai departe ce trebuie să ducă mai departe. Discuţie concretă, când îşi dă demisia, când nu-şi dă demisia, n-a fost. Cuvântul acesta nu l-am auzit. Propoziţii care să ducă la o eventuală situaţie mai tensionată au fost. Dar cred că toate au fost lămurite şi la Cotroceni şi în coaliţie şi domnul premier Bolojan a spus, nu demisionează şi dacă se schimbă ceva, vine şi ne spune. Din punctul meu de vedere, este subiect închis. Este subiect închis, mergem înainte în această formulă cu domnul prim-ministru Bolojan şi cu coaliţia formată prin cele patru formaţiuni politice”, a afirmat Tanczos Barna la Digi 24, miercuri seară. 
 
El a admis că ”situaţia s-ar complica foarte mult” dacă judecătorii Curţii Constituţionale ar da o decizie de neconstituţionalitate privind legea care modifică pensiile magistraţilor.
 
”N-aş putea eu acum să fiu oracolul care să spune ce se va întâmpla, dar în cele mai complicate situaţii, ai nevoie de cele mai raţionale decizii. Şi nu cred că decizia raţională, într-un moment de genul acela, ar fi o demisie. (O decizie negativă la CCR – n.r.) ar putea să genereze un efect de domino: o demisie, după aceea discuţii în Parlament, după aceea efecte economice, după aceea efecte pe buget şi aşa mai departe”, a adăugat Tanczos.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.