Şeful statului Klaus Iohannis găzduieşte, vineri la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9). Evenimentul este organizat la invitaţia Preşedintelui României şi a Preşedintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format, şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care trebuia să participe la Summit, şi-a anulat prezenţa în ultima clipă, din cauza unor probleme de sănătate şi va intra în sistem de videoconferinţă. Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 - 30 iunie 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 are o importanţă deosebită, în special în actualul context de securitate generat de agresiunea ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei şi a provocărilor comune şi multidimensionale cu care se confruntă statele de pe Flancul Estic, precum şi întreaga regiune euroatlantică.

„Formatul B9 şi-a demonstrat în numeroase rânduri şi continuă să îşi demonstreze valoarea adăugată pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său, fiind o platformă deosebit de utilă de coordonare şi consultare eficientă a Aliaţilor de pe Flancul Estic, precum şi la nivel transatlantic. Astfel, agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 - 30 iunie 2022, şi va aborda, în mod prioritar, consecinţele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei şi răspunsul Alianţei la acestea. Preşedintele Klaus Iohannis va pune accentul, în acest context, pe necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, într-o manieră echilibrată şi unitară, de la Marea Baltică la Marea Neagră”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

De asemenea, Preşedintele României va evidenţia faptul că cel mai important rezultat al Summitului de la Madrid este reprezentat de noul Concept Strategic, care va defini liniile directoare ale Alianţei cel puţin pentru următorul deceniu, un document care trebuie să fie ambiţios şi ancorat în realitatea din prezent, care este marcată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. În acest context, România vizează adoptarea unui Concept Strategic care să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare la adresa NATO şi să consolideze Alianţa pe toate palierele, pentru a face faţă tuturor provocărilor prezente şi viitoare.

Continuarea sprijinului pentru creşterea rezilienţei Ucrainei şi a partenerilor din Vecinătatea Estică în faţa ameninţărilor şi provocărilor cu care se confruntă aceştia, precum şi politica NATO a „Uşilor Deschise”, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de aderare al Finlandei şi Suediei, vor fi, de asemenea, abordate în cadrul discuţiilor la nivel înalt, mai indică sursa citată.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost diagnosticat cu zona zoster şi, prin urmare, va purta discuţiile programate în România şi Germania de la distanţă, a declarat, joi, un oficial al Alianţei Nord-Atlantice, relatează Reuters. Stoltenberg va avea întâlniri în format virtual cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, şi ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, joi.

De asemenea, şeful NATO va participa tot în format virtual la Summitul Formatului Bucureşti 9, găzduit de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, potrivit site-ului oficial al NATO.

Formatul Bucureşti 9 (B9) este o iniţiativă lansată de Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de Preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti, în noiembrie 2015.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.