Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, referitor la solicitarea PSD ca ministrul Energiei, Virgil Popescu, să prezinte urgent în coaliţie propunerea de reglementare privind combaterea creşterii preţurilor la carburanţi, că nu ministrul Energiei trebuie să ofere explicaţii în legătură cu lucrul acesta. "Este cel puţin subiectiv să-i ceri ministrului energiei să facă acest calcul. Ministrul de finanţe trebuie să spună dacă sunt bani la buget pentru o plafonare a preţului carburanţilor sau dacă nu sunt", a arătat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Haideţi să lămurim puţin lucrurile, mai mult decât liniile de partid sau lucruri de genul. Plafonarea preţului, în acest moment, echivalează cu o măsură suportată de la bugetul de stat luată, bineînţeles, ca oamenii să plătească mai puţin. O soluţie similară, aplicată carburanţilor, după modelul din zona gazului, ar putea să fie pe masa discuţiilor Guvernului, dar doar dacă bugetul de stat ar putea să mai suporte încă o asemenea măsură", a afirmat Stroe, marţi, la Radio România Actualităţi.
 
El a arătat efortul statului ar fi "peste măsură".
 
"Furnizarea de gaz către populaţie şi vânzarea de carburant, în aceste staţii de distribuţie, sunt cu un rulaj financiar imens, de asta efortul statului ar fi unul peste măsură. Nu ministrul Energiei trebuie să ofere explicaţii în legătură cu lucrul acesta. Este cel puţin subiectiv să-i ceri ministrului energiei să facă acest calcul. Ministrul de finanţe trebuie să spună dacă sunt bani la buget pentru o plafonare a preţului carburanţilor sau dacă nu sunt. Aşa că declaraţiile politice, aşa de bună intenţie, nu pot ţine loc banilor necesari pentru compensarea preţului la carburanţi", a subliniat Stroe.
 
Potrivit acestuia, reducerea TVA la carburanţi poate fi eficientă pe o piaţă stabilă.
 
"Acum, doi la mână, TVA, reducerea TVA-ului la carburanţi poate să fie eficientă, doar dacă o faci pe o piaţă stabilă, nu pe o piaţă volatilă. S-ar putea ca această reducere de TVA să îţi ofere în mod iluzoriu un preţ mai mic, sau poate pentru o săptămână sau două, iar peste două săptămâni să te trezeşti, din nou, cu creşteri de preţuri care, practic, să acopere câştigul pe care l-ai avea oricum la reducerea TVA-ului. În UE, ca să poţi micşora TVA-ul din zona aceasta, ai nevoie de un acord al lor, cota minimă este la 5% - în zona carburanţilor, evident, o să fie o reducere mai mică din preţul final, dar, evident, tot Ministerul de Finanţe, pentru că el încasează acest TVA, trebuie să se asigure că o reducere a TVA nu o să fie acoperită, eventual, de alte creşteri de preţ, aşa cum s-a întâmplat în Germania, practicate de aceste companii petroliere. Preţul acesta la pompă să-l avem scăzut, efectiv, cu scăderea TVA şi în realitate", a explicat Ionuţ Stroe.
 
El a amintit "un episod similar", în 2015, când "Guvernul a scăzut preţul alimentelor şi, din păcate, magazinele au păstrat preţurile la raft nemodificate".
 
"Ministrul de Finanţe, la fel, pentru că vorbim de TVA, trebuie să ne spună dacă este sustenabilă şi viabilă pe termen lung această scădere de TVA, propusă în spaţiul public şi transformată, înţeleg, chiar şi în lege de cei de la USR", a declarat el.
 
Potrivit lui Stroe, în ceea ce priveşte acciza "este puţin mai complicat". "(...) la acciză, în momentul de faţă, pe zona carburanţilor, noi avem o acciză fixă şi să ştiţi că este pe undeva pe la minimul accizei, care se poate practica în UE, la fel, nu ai voie să modifici acciza doar aşa, fără un acord. De câte ori s-a crescut acciza la nivel european şi România a crescut-o, dar tot aşa, păstrând proporţia", a adăugat el.
 
Întrebat dacă aceasta va scădea, el a răspuns: "Dacă vrem să o scădem, la fel, trebuie să o facem cu acordul lor şi doar în limita a 5%. Singura posibilitate prin care putem să reducem accizele este printr-o derogare de la Comisia Europeană, lucruri pe care le-au cerut anumite state şi pe care trebuie să o obţină Ministerul de Finanţe. Dacă facem reducerea de acciză, fără această derogare, este foarte simplu, România intră în procedură de infringement. Soluţia către care cred că ne îndreptăm, eu aşa zic, este cea a discuţiilor pe care trebuie să le avem cu cei din zona producătorilor de combustibil, pentru a-şi asuma şi ei această perioadă dificilă prin care trecem, nu doar cei care sunt consumatori, ci şi cei care sunt producători. Până la urmă, să ştiţi, marja de profit a acestor companii petroliere, lucrul dovedit (...) s-a văzut că a crescut, au înregistrat profituri poate de trei ori mai mari ca anul trecut".
 
Întrebat dacă este vorba despre companiile care acţionează în România sau cele pe plan mondial, Stroe a precizat că se referă la cele care acţionează în România.
 
"Uitaţi-vă la cele care sunt cotate pe bursă, profitul net după impozitare se poate vedea, este informaţie publică. Putem avea o discuţie cu aceste companii, astfel încât marja aceasta de profit, pentru o perioadă determinată în timp să fie mai mică, astfel încât cu toţii să traversăm această perioadă dificilă împreună. Nu poţi interveni ca stat, nu te duci peste producător, nu le poţi impune. Se poate reglementa, nu o intervenţie abruptă în piaţă, dar în discuţiile cu ei poţi avea o rezolvare pentru a depăşi acest moment dificil. Apropo de preţul şi componentele care fac acest preţ al carburanţilor, unele ţin de energie, cotaţia barilului de ţiţei, transportul, rafinarea, etc. Şi unele ţin de domeniul fiscal, ca să nu se mai facă confuzia între cei doi miniştrii. De domeniul fiscal ţine TVA-ul, ţin accizele, ţine adaosul comercial practicat de cei care vând, asta este treaba Ministerului de Finanţe, nu al Ministerului Energiei", a susţinut el.
 
PSD salută acordul partidelor din coaliţie cu privire la necesitatea unei intervenţii hotărâte din partea Guvernului pentru combaterea creşterii preţurilor la carburanţi. În acest sens, PSD solicită ministrului Energiei Virgil Popescu să prezinte urgent în coaliţie propunerea de reglementare pentru realizarea acestui obiectiv, fie plafonare, fie altă soluţie identificată în acest sens.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.