Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Ionuţ Stroe, s-a referit, miercuri seară, la decontarea de către Guvern a peste 100 de milioane de lei pentru cazarea şi masa refugiaţilor din Ucraina, afirmând că este nedrept să se spună ca bani care au salvat vieţi au fost speculaţi şi luaţi de diverse persoane. El susţine că aceste lucruri se pot verifica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Ionuţ Stroe a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3, dacă a verificat cineva dacă acolo au locuit refugiaţi şi cum s-au dat aceşti bani.  

“Nu vă pot fi răspunde la această întrebare, dar vă pot asigura că acest lucru se poate face foarte simplu. Adică, eu cred că este un mecanism foarte suplu prin care probabil Ministerul Administraţiei şi Internelor sau probabil cei de la servicii sociale care asigură aceşti bani pot să verifice dacă aceste persoane au existat şi bineînţeles, pentru ce au fost folosiţi aceşti bani, apropo de cheltuielile pe care practic noi le asigurăm după izbucnire a acestui război, pentru că nu numai statul, să ştiţi, şi societatea civilă au făcut eforturi impresionante pentru a-i ajuta pe refugiaţii din Ucraina”, a declarat Ionuţ Stroe.  

El a menţionat că s-a încercat un mecanism de decontare a cheltuielilor care să fie cât mai simplu.  

“Sunt în momentul de faţă 90.000 de refugiaţi care au fugit din calea războiului, care au rămas în ţara noastră, în condiţiile în care peste 1.000.000 au tranzitat România. În contextul acestor cifre enorme s-a încercat la vremea respectivă pe acest mecanism de decontare instituit să fie unul simplu, mai puţin birocratic, tocmai pentru ca aceşti oameni să fie ajutaţi”, a menţionat purtătorul de cuvânt al PNL. 

Întrebat dacă şi cine profită de pe urma acestei cazări a refugiaţilor, Ionuţ Stroe a răspuns: 

“Eu n-aş porni de la ideea că cineva profită, eu aş lua de bună credinţă ceea ce se întâmplă în momentul de faţă şi aceşti oameni sunt ajutaţi. O eventuală anchetă va reliefa acest lucru, dacă există, dar deocamdată mergem pe bună credinţă a celor care găzduiesc în momentul de faţă... (…) 

Nu plecaţi de la ideea că cineva profită sau cineva, vezi Doamne, fură aceşti bani”. 

El a precizat că nu vede acest lucru ca pe o afacere.  

“Nu o văd ca pe o  afacere şi în condiţiile în care vor exista anchete, cu siguranţă cei care au solicitat aceşti bani vor trebui să prezinte cheltuielile decontate. Nu neg că există această posibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie s-o generalizăm, să ne gândim că, vezi Doamne, aceşti bani ar fi pe nedrept încasaţi. Statul român la vremea respectivă a optat pentru acest mecanism mai puţin birocratic, tocmai pentru a exista promptitudine în a interveni. Cu siguranţă se pot face verificări acum”, a mai transmis Ionuţ Stroe.  

El a mai fost întrebat cine verifică această situaţie.  

“Poate că MAI, poate că serviciile sociale, mă voi uita în acea ordonanţă de urgenţă şi vă voi lămuri, dar este nedrept să spunem că bani care au salvat vieţi au fost speculaţi şi au fost băgaţi în buzunare de te miri ce oameni, care, vezi Doamne, ar fi înşelat statul prin aceste declaraţii pe propria răspundere. Declaraţia pe propria răspundere implică răspundere penală. Trebuie să te verifice şi cu siguranţă sunt instrumente”, a mai declarat Ionuţ Stroe.  

Statul a plătit în perioada aprilie-iunie aproape 108 milioane lei pentru cazarea şi masa cetăţenilor ucraineni. Din această sumă, 87,3 milioane sunt bani decontaţi de către persoane fizice care au cazat ucraineni, iar restul, de către persoane juridice, relevă date analizate de Profit.ro. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.