Un număr de 16 elevi, selectaţi de către Consiliul Naţional al Elevilor dintre elevi din toată ţara, au participat la începutul şedinţei de guvern, după ce au petrecut ziua cu câte un ministru, premierul Sorin Grindeanu spunându-i unui tânăr că are încredere că va deveni într-o zi „un mare om de stat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Începem şedinţa într-un mod deosebit. Fiecare dintre dumneavoastră aţi avut lângă dumneavoastră câte un elev de liceu care şi-a dorit să fie ministru pentru o zi. Lângă mine este Iustin, cel care eu cred că va deveni într-o zi un mare om de stat”, a afirmat premierul Sorin Grindeanu.

Iustin Jalaboi, elevul care a petrecut ziua cu premierul, este în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani. El a afirmat că tinerii îşi doresc evoluţie printr-o educaţie centrată pe elev, astfel încât să-i pregătească pe piaţa muncii.

„Educaţia a apărut din dorinţa de a deveni mai buni, de a evolua. Asta ne dorim şi noi evoluţie prin educaţie şi nu orice fel de educaţie, ci educaţie centrată pe elev astfel încât să-l pregătească pentru piaţa muncii şi să devină un cetăţean responsabil şi implicat în comunitate. Educaţia este pionul principal al oricărei comunităţi, al oricărui stat. Decât cu o educaţie de calitate putem obţine acea Românie frumoasă pe care ne-o dorim”, a spus tânărul.

Potrivit elevului, „Consiliul Naţional al Elevilor are trei mari domenii pe care se va axa în perioada următoare, şi anume: creşterea siguranţei în şcoli - aici legea actuală prevede doar uniforma ca fiind o măsură care poate diminua orice acţiune în şcoală, ceea ce mi se pare absurd - , reducerea abandonului şcolar şi să milităm pentru acest sistem gratuit”.

„Sperăm să găsim sprijin din partea factorilor decidenţi şi mai ales din partea Guvernului”, a completat Iustin Jalaboi.

Un număr de 16 elevi au petrecut o zi alături de miniştrii din Guvernul României şi vor asista la toate activităţile desfăşurate de ministru, pe modelul job shadowing, unde activitatea elevului-ministru va fi în oglindă cu activitatea ministrului, a anunţat Guvernul.

„De asemenea, cei 16 liceeni vor asista la şedinţa de guvern de astăzi, vor participa la evenimentul „Ziua porţilor deschise”, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, vor vizita Academia Militară şi Muzeul Militar şi vor participa la o sesiune de semnat documente, organizată de Ministerul de Justiţie”, a mai precizat sursa citată.

Aflat la a treia ediţie, proiectul este realizat de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Elevilor, unic for reprezentativ al elevilor şi for consultativ pentru Ministerul Educaţiei Naţionale. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.