Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, despre îngheţarea discuţiilor în coaliţie pe reforme, până după alegerile locale, că punctul de vedere al PSD-ului, care nu e legat de 7 decembrie, când au loc aceste alegeri, este că nu vor susţine tăierile de salarii.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat la Parlament dacă reforma administraţiei centrale şi cea locală sunt în momentul de faţă puse pe pauză, până la alegerile de la capitală, conform discuţiilor din şedinţa coaliţiei.
”Ştiţi punctul de vedere al PSD-ului, şi l-am anunţat săptămâna trecută. Dacă există un agreement pe ce înseamnă administraţia locală, adică acel amendament pe care PSD-ul l-a avut, care dă posibilitatea autorităţilor locale, consiliilor locale, primarilor, să decidă cum îşi gestionează reducerile, avem de asemenea o decizie foarte clară pe care am luat-o în unanimitate, în Birou Permanent Naţional, azi am avut, de dimineaţă, şi un Consiliu Politic Naţional, sigur, tema principală a fost legată de alegeri şi de organizare, dar i-am informat despre decizii şi toată lumea de asemenea a fost de acord că noi nu putem susţine tăieri de salarii. Deci, acest punct de vedere nu se schimbă în niciun fel. Că sunt alegeri sau că nu sunt alegeri, că vor fi în şapte, că nu vor fi, sigur vor fi, punctul de vedere al PSD-ului nu se schimbă”, răspuns Sorin Grindeanu.
Grindeanu a precizat că nu s-a discutat absolut nimic în coaliţie şi au spus inclusiv ieri punctul lor de vedere.
”Nu s-a discutat nimic, nu s-a intrat pe amănunte. Punctul de vedere al PSD-ului, care nu e legat de 7 decembrie, de alegeri, este că nu vom susţine tăierile de salarii”, a subliniat preşedintele PSD.
Grindeanu a menţionat că el nu le consider reforme ci sunt ”reduceri de cheltuieri”.
Despre planul de relansare economică a PSD-ului, Sorin Grindeanu a menţionat că este o condiţie anunţată de către cei de la PSD.
”Au avut loc discuţii la Ministerul Finanţelor în aceste zile. Vor mai urma discuţii. Au fost discuţii într-un grup de lucru, unde fiecare partid a fost prezent, de asemenea cu oameni din Ministerul Finanţelor. Nu s-a ajuns încă să se iasă cu concluzia din grupul de lucruri”, a precizat Sorin Grindeanu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







