În 14 septembrie 1966 începea producţia în Laminorul de Tablă Groasă Galaţi, prima unitate funcţională a noului combinat siderurgic. 60 de ani mai târziu, în majoritatea secţiilor e linişte, în aşteptarea vânzării prin negociere directă, după două licitaţii ratate. News.ro a vorbit despre producţia şi competitivitatea colosului industrial cu doi foşti directori care au lucrat în combinat atât în perioada comunistă, cât în deceniul tranziţiei şi în post-privatizarea din 2001, când a fost cumpărat de Mittal Steel.
Miercuri, 14 septembrie 1966, la ora 17.56, zumzetul miilor de oameni prezenţi în Laminorul de Tablă Groasă (LTG) nr 1 din Galaţi se oprea, preţ de câteva secunde. Flancat de cele mai importante figuri ale conducerii Partidului Comunist Român şi de liderii noului colos siderurgic, Nicolae Ceauşescu tăia, simbolic, panglica noii linii de producţie.
Lungă de un kilometru, întinsă pe 11 hectare, hala care adăpostea laminorul era, în sine, o declaraţie: partidul hotărâse să ridice aici cel mai mare combinat siderurgic din sud-estul Europei.
"Astăzi s-a ajuns la stadiul intrării în producţie a primei unităţi a combinatului", s-a adresat, sacadat, liderul comunist mulţimii aduse la eveniment. "E vorba de laminorul de tablă prin a cărui punere în funcţiune Combinatul siderurgic Galaţi începe să-şi aducă aportul la industrializarea socialistă a României. Desigur, laminorul este la începutul producţiei, dar, după toate datele pe care le avem, el se situează la nivelul tehnicii avansate pe plan mondial", continua Nicolae Ceauşescu, conform articolului publicat a doua zi în oficialul partidului - "Scînteia".
În mai puţin de doi ani, noul complex devenea o piesă importantă pe harta internaţională a industriei de profil. 60 de ani mai târziu, în mai toate zonele de producţie din combinat e linişte. Cu producţia oprită de un an, îşi aşteaptă sentinţa economică, după două încercări ratate de vânzare.
Naşterea unui colos industrial
Deşi culegea laurii din mijlocul miilor de muncitori sau lideri comunişti, în acea după-amiază de 14 septembrie 1966, Ceauşescu nu avusese un rol principal în deciziile privind construcţia gigantică în care se afla şi unde erau îmbinate 30.000 de tone de utilaje tehnologice.
Hotărârea fusese luată la Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (PMR) din 9 - 13 iunie 1958, condusă de Gheorghe Gheorghiu - Dej. Era anul în care, după aproape un deceniu şi jumătate, trupele sovietice se pregăteau să părăsească România iar conducerea comunistă pregătea marea industrializare. În ea încăpeau şi planurile colosului gălăţean de 1.600 de hectare şi un perimetru de 45 de km. Sunt zeci de oraşe care nu ating nici azi aceste dimensiuni, cum ar fi Sulina, Comăneşti sau Urziceni.
Doi ani mai târziu, pe 20 iunie 1960, Gheorghe Gheorghiu-Dej prezenta Raportul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc din România (P.M.R.):
"Tovarăşi, în planul de şase ani, peste patru miliarde lei, adică mai mult de o treime din totalul fondurilor repartizate industriei siderurgice, sunt alocate noului Centru siderurgic de la Galaţi", anunţa Gheorghiu - Dej, în aplauzele care marcau orice plenară comunistă. "Centrul siderurgic de la Galaţi - obiectiv principal pe viitorii zece ani ai programului de perspectivă - va avea un rol de cea mai mare importantă în dezvoltarea tuturor ramurilor economiei la nivelul cerut de sarcinile desăvârşirii construcţiei socialismului. Construirea acestei grandioase lucrări, prevăzută în proiectul de Directive, a fost primită cu deosebită însufleţire de întregul nostru popor", mai spunea el, conform relatărilor din cotidianul Scînteia, folosind şabloanele propagandei de partid,
Pe 17 iulie 1961 încep lucrările de construcţie.
Pe 14 septembrie 1966 era pornit Laminorul de Tablă Groasă nr 1, care avea drept obiectiv producţia anuală de 600.000 de tone.
"Optimizarea procesului tehnologic pe faze şi operaţiuni continuă treptat să se desfăşoare cu succes. Şi încă un element nou: a început livrarea primelor produse. S-au expediat astfel la combinatul siderurgic Reşiţa aproape 100 tone brame, iar la diferite uzine constructoare de maşini din ţară peste 200 tone tablă groasă", anunţa inginerul Ilie Nisipeanu, director tehnic al laminorului, la o săptămână de la inaugurare, conform Scînteia.
"În 1969 am intrat pentru prima dată în Laminorul de Tablă Groasă nr. 1. Era un cuptor de normalizare care avea un post de alimentare (la care lucram, n.r.) iar în spate, la ieşire, avea şi o presă de călire", îşi aminteşte siderurgistul Ionel Borş primul contact cu profesia, într-un interviu acordat News.ro.
Avea 14 ani şi jumătate la acel moment, era elev la şcoala profesională din oraş şi făcea practică în combinat. Doi ani mai târziu era angajat ca muncitor specializat în tratamente termice.
Avea să urmeze apoi liceul, facultatea de Metalurgie şi să urce toate treptele ierarhice, de la simplu muncitor până la cea de director comercial şi director general, în perioada 1999 - 2000.
Transformat în societate pe acţiuni de către guvern în 1991, redenumit Sidex Galaţi, combinatul era vândut în 2001 către o filială a Mittal Steel Company.
Competitivitate relativă
Colosul de la Dunăre a fost gândit cu două fluxuri de producţie: unul primar, care include transformarea materiilor prime în fontă şi oţel, şi unul secundar. Aici, oţelul e transformat în tablă groasă, rulouri laminate la cald ori la rece, zincate sau vopsite.
Atât în perioada comunistă, cât şi în anii 90, înaintea vânzării către Mittal Steel Company în 2001, competitivitatea sa a fost pusă sub semnul întrebării.
O primă discuţie a vizat în ce măsură era necesară construcţia şi cât a fost doar o ambiţie politică.
Dacă în 1950 producţia de oţel pe cap de locuitor era în România de 34 de kg, s-a ajuns în 1989 la 623 kg/ cap de locuitor, de 18 ori mai mult conform lucrării lui Bogdan Murgescu,, "România şi Europa. Acumularea decalajelor economice 1500 - 2010" (ed. Polirom, 2010).
80% din producţie era realizată la Galaţi.
În 1970, când abia pornise fluxul integrat, combinatul avea 14.450 de angajaţi şi scotea 2,5 milioane tone de oţel anual. Matematic, 5.780 de salariaţi generau un milion de tone de oţel anual.
"Acest indicator nu este unul foarte bun, dacă îl comparăm cu performantul combinat din Taranto, Italia, care producea acelaşi milion de tone de oţel pe an, în 1965, cu doar 1.720 de salariaţi, adică de cinci ori mai puţini", arată Gabriela Violeta Iordăchiţă în lucrarea "Un fluviu de oţel la Dunăre" (Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2021).
"Totuşi, combinatul de la Galaţi era de 1,4 ori mai eficient faţă de combinatul siderurgic de la Nova Hut Ostrava, din Cehoslovacia, care, în 1968, producea un milion de tone de oţel cu 8.520 salariaţi. Combinatul siderurgic din Galaţi va deveni, la mijlocul anilor 70, cel mai performant din România, devansând combinatele de la Hunedoara şi Reşiţa", mai arată Iordăchiţă.
Din perspectivă economico-socială, combinatul atingea un vârf de producţie în 1989, cu 8,2 milioane tone, şi unul de personal în 1991, când număra 37.000 de angajaţi.
"Dintotdeauna, combinatul a fost competitiv. Tehnologia era una pe care o aveau şi cei din vest. Nu era nimic diferit, ba chiar aş zice că era unul din cele mai tari", a declarat pentru News.ro Ionel Borş, fost director general al Sidex.
"A fost industrializarea României cam forţată, dar a fost. Şi, fără un Combinat de genul ăsta, care să-ţi producă tablă de toate felurile, bandă la cald, bandă la rece, tablă, tablă groasă şi aşa mai departe, de care aveai nevoie în toată ţara... Era singurul Combinat care putea să lamineze tablă", spune pentru News.ro Dan Zolescu, fost director de producţie în Sidex în perioada 2006 - 2009. Angajat la Galaţi ca inginer stagiar, în 1979, a fost şef de secţie apoi director al Oţelăriei, în perioada 1999 - 2005 când a plecat, pentru un an, director general la combinatul din Hunedoara.
"În perioada comunistă, combinatul de la Galaţi a fost competitiv. O perioadă slabă a fost după Revoluţie, până în 2001, când l-a preluat Mittal", susţine Zorlescu.
Nici tehnologia nu a rămas la nivelul de acum 60 de ani, spune fostul director de producţie.
"S-au făcut multe modernizări în cadrul combinatului, n-a rămas la nivelul anilor 60 - 70", spune Zorlescu. Indică Furnalul 5, singurul operaţional, şi oţelăria printre principalii beneficiari.
"Ar fi putut să meargă în continuare, a fost oprit nu pentru faptul că nu s-ar fi investit, nu s-ar fi modernizat", consideră el.
Cum arată competitivitatea modernă a siderurgiei Româneşti aflăm din ultimul raport din 2025 al EUROFER - Asociaţia Europeană a Oţelului, ce reprezintă interesele industriei siderurgice la nivelul Uniunii Europene.
În 2024, România ocupa a patra poziţie în UE ca număr de siderurgişti, cu 22.681 angajaţi (7,6% din totalul european). Pe primele poziţii erau Germania cu 78.000 salariaţi (26,2%), Italia - 30.822 (10,3%) şi Franţa cu 25.000 (8,4%).
La producţia de oţel, România ocupa însă poziţia a 15-a, cu 1,364 milioane tone în acel an. Germania păstra locul de lider, cu 37,2 milioane de tone, Italia păstra a doua poziţie, cu 20 de milioane de tone iar Franţa era pe locul al patrulea, cu 10,7 milioane de tone, fiind devansată de Spania, cu 11,8 milioane de tone. Ca angajaţi, ibericii sunt abia pe poziţia a şasea din UE, cu 17.469 siderurgişti.
De la relansare la oprirea activităţii
Cumpărat în 2019 de Liberty House Group, înfiinţat de britanicul de origine indiană Sanjeev Gupta, combinatul părea că va avea o nouă şansă.
În 2021, volumul total de producţie era de 2,35 milioane de tone de oţel lichid, un vârf al ultimilor 12 ani.
Furnalul nr. 5, singurul operaţional, producea 2,1 milioane de fontă lichidă - cel mai mare volum din istoria sa. Laminorul de Benzi la Cald, cel de Benzi Zincate, Linia de Acoperire Organică sau Oţelăria realizau, la rândul lor, vârfuri de producţie.
"Liberty Galaţi are planuri ambiţioase de a deveni principalul furnizor de oţel verde din Europa Centrală şi de Est - în urma unei investiţii de aproape 1 miliard de euro în planul de transformare GreenSteel pentru a deveni neutră în emisii de carbon până în 2030", anunţau reprezentanţii companiei.
Podul peste Dunăre de la Brăila, noua rută feroviară Gara de Nord - Aeroportul Otopeni, Centura Bacău sau Podul Osman Gazi din Turcia (al şaselea pod suspendat din lume ca anvergură) sunt doar câteva exemple de lucrări realizate cu oţel de la Dunăre, în perioada modernă.
Combinatul scria istorie şi în plan economic, cu un profit de 1,36 miliarde de lei (272 milioane euro). După doar trei ani, scria din nou istorie - de această dată într-un mod negativ.
Din 2022, a intrat pe pierdere, confruntându-se cu blocaje operaţionale şi probleme grave de finanţare.
Creşterea accelerată a costurilor cu energia şi gazele naturale, perturbările lanţurilor logistice generate de războiul din Ucraina şi presiunea importurilor de oţel ieftin din Asia sunt doar câteva dintre cauzele declinului.
Compania a raportat pierderi cumulate de peste 600 milioane de euro în perioada 2022-2023, iar cifra de afaceri a scăzut puternic, de la 3,6 miliarde lei în 2023 la aproximativ 2,1 miliarde lei în 2024.
Conform datelor din Planul de restructurare întocmit de Sierra Quadrant şi Euro Insol, combinatul înregistra pe 28 februarie 2025 datorii pe termen scurt de 2,64 miliarde lei (528 milioane euro).
După o scurtă repornire a furnalului în vara anului trecut, de mai bine de un an majoritatea producţiei este oprită.
De la 4.500 de angajaţi la momentul declanşării concordatului preventiv, în primăvara lui 2025, a ajuns la aproximativ 2.000 de salariaţi, neplătiţi din luna mai.
Deznodământul ar putea veni în 23 septembrie, când magistraţii urmează să decidă dacă aprobă noul plan de vânzare, prin negociere directă. Până în prezent au fost organizate două licitaţii pentru vânzare, la preţul de pornire de 709, respectiv 463 milioane de euro. Niciun investitor nu a făcut vreo ofertă.
Cu toate acestea, există cinci companii interesate, care au cumpărat caietele de sarcini. Reprezentanţii a trei dintre ele - Jindal Steel, UMB Steel sau Metinvest au vizitat platforma siderurgică.
Declarat "obiectiv de importanţă strategică" la începutul anului, încă mai pare atractiv. Rămâne de văzut la ce preţ şi cât din datoriile uriaşe deja generate (400 de milioane de euro doar către stat) va mai fi recuperat.
Medikatv.ro
