Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri seară, că vrea să vadă situaţia financiară la zi, apreciind că o să avem nişte surprize extrem de neplăcute despre modul în care Guvernul Bolojan a gestionat PNRR. Grindeanu vorbeşte despre pierderea unor sume importante de bani.
Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că primul-ministru Luca Niculescu a retrimis un mesaj către toţi miniştrii să retrimită toate datele către ministrul Finanţelor, astfel încât să fie prezentată în scurt timp situaţia financiară a ţării.
”Pe mine mă interesează să văd situaţia la zi şi nu doar pe mine, eu cred că pe toţi românii, pentru că acel deficit de 3,8% la sfârşitul lunii septembrie, după ce la sfârşitul luni august era de 2,8%, deci a sărit un punct într-o lună, nu cuprindea foarte multe lucruri. Iar pe mine mă interesează în acest moment să văd câte facturi sunt emise şi neplătite, câte lucrări sunt făcute şi nici măcar facturate, dacă a fost cuprinsă datoria aceea către magistraţi, care nu e doar de 5 miliarde, e de vreo 10”, a declarat Sorin Grindeanu.
Acesta a dăugat că situaţia financiară va arăta clar dacă au fost cuprinse toate cheltuielile şi datoriile statului român.
”Din păcate, şi asta vă spun, după ce am avut o discuţie foarte lungă cu Mihai Ghigiu, ministrul Fondurilor Europene, eu cred că o să avem nişte surprize extrem de neplăcute legate de modul în care Guvernul Bolojan a gestionat PNRR. Şi noi, dacă nu mă înşel, mai aveam de încasat undeva la 6,4 miliarde de euro. Sunt în pericol cam jumătate. Şi aici noi va trebui să prezentăm românilor situaţia la zi”, a adăugat preşedintele PSD.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că la fiecare schimbare de guvernare este foarte bine să existe o trecere în revistă a datelor principale care vizează direcţia financiară a ţării, menţionând că raportul privind situaţia economică va fi unul corect, echilibrat şi echidistant.
Nazare a arătat că deocamdată sunt strânse date de la ministere pentru întocmirea acestui raport.



























