Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi, despre depunerea unei moţiuni de cenzură de către PSD, în cazul în care premierul Ilie Bolojan nu demisionează din funcţie, este o variantă, sau vor vota o altă moţiune de cenzură depusă de altcineva, el adăugând că trebuie văzut prima oară ce se întâmplă la consultările preşedintelui cu partidele.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat la RRA dacă PSD va depune o moţiune de cenzură, în cazul în care nu demisionează guvernul Bolojan.
”E una din variantele luate în calcul. Haideţi să vedem prima oară ce se întâmplă la consultări. E o variantă, sau vom vota o altă moţiune de cenzură depusă de altcineva”, a spus liderul PSD.
Întrebat dacă PSD va vota o moţiune de cenzură a AUR, Grindeanu a răspuns: ” E una din variante şi aceasta. Pentru că mandatul primit iar de la colegii mei este următorul, retragerea încrederii prim-ministrului Bolojan. Deci, din perspectiva PSD, Ilie Bolojan trebuie să plece acasă”, a mai spus el.




























